MENIU

Şeful statului a semnat decretul de pensionare a procurorului Doru Cristescu

Foto: NewsIn

Preşedintele României a semnat luni decretul de eliberare din funcţie şi pensionare a procurorului Ioan-Doru Cristescu, procuror şef birou la DIICOT, din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi încă 29 decrete pentru pensionarea unor magistraţi.

În 22 februarie 2008, Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat încetarea detaşării procurorului Doru Cristescu la Ministerul Justiţiei şi revenirea sa ca procuror şef birou în cadrul DIICOT. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Public, cel care a dorit să renunţe la Cristescu a fost ministrul Justiţiei de la acea vreme, Teodor Meleşcanu.

Ministerul Justiţiei anunţase, pe 9 noiembrie 2007, desemnarea procurorului Doru Cristescu în funcţia de director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), după destituirea fostului şef al instituţiei.

Procurorul Doru Cristescu a deţinut funcţia de procuror şef delegat al Biroului de investigare a infracţiunilor de terorism, din cadrul DIICOT - structura centrală.

Doru Ioan Cristescu a ocupat o perioadă funcţia de procuror şef adjunct interimar al DIICOT, după ce fostul ministru al justiţiei, Monica Macovei, a destituit vechea conducere a direcţiei. Cristescu a fost schimbat din această funcţie la începutul lunii noiembrie 2005 de către fostul procuror general al României, Ilie Botoş. Decizia lui Botoş a venit la numai câteva zile după ce procurorul Cristescu solicitase verificarea conturilor a circa 50 de persoane în dosarul Rompetrol.

Doru Ioan Cristescu a participat la instrumentarea dosarului scurgerilor de informaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în care au fost implicaţi doi ziarişti vrânceni Marian Gîrleanu şi Sebastian Oancea. Un alt dosar la care a lucrat procurorul Cristescu este cel al Privatizărilor Strategice şi cel privindu-l pe Omar Hayssam.

Tot luni, preşedintele a semnat decretul de pensionare al lui Ion Dumitru, consilierul şefului DNA, Daniel Morar.

Mai multe articole despre:
preşedinte procuror Ion Dumitru