MENIU

Se întâmplă şi la case mai mari! Meciul Dundee United - Rangers, suspendat din cauza ploii

Foto: www.guardian.co.uk

Dacă în Liga I suntem obişnuiţi să vedem terenuri desfundate pe care meciurile de fotbal se apropie de cele de polo şi care uneori au făcut ca, în condiţii meteo nefavorabile, jocurile să nu se poată disputa, este surprinzător atunci când asemenea lucruri se petrec în ţări mai civilizate.

Meciul dintre Dundee United şi Glasgow Rangers, adversara Unirii Urziceni din Grupa G a Ligii Campionilor, contând pentru etapa a 10-a din campionatul Scoţiei, a fost oprit la pauză din cauza gazonului care devenise impracticabil.

După ce a inspectat terenul, la finalul primei reprize, arbitrul Mike Tumelty a decis că acesta este prea deteriorat din cauza ploii torenţiale şi a oprit partida, la scorul de 1-0 pentru Rangers.

"Spre finalul primei reprize aproape că nu s-a mai putut juca. Am decis să opresc meciul, întrucât nu am dorit ca fotbalul să se transforme într-o farsă. Deşi ambii manageri şi-ar fi dorit ca partida să continue, am căzut de acord că jucătorii erau supuşi unui risc prea mare", a spus Tumelty.

Jocul Dundee United - Glasgow Rangers va fi reprogramată la o altă dată şi, cel mai probabil, se va relua de la scorul de 1-0 pentru oaspeţi.

Meciul Unirea Urziceni - Rangers, contând pentru etapa a 4-a din Grupa G a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, 4 noiembrie, la Bucureşti. În tur, formaţia antrenată de Dan Petrescu a învins cu scorul de 4-1 şi ocupă locul secund în grupă, în timp ce viitoarea sa adversară este ultima clasată, cu un singur punct după trei jocuri.