Scandal la Direcţia de Cultură din Focşani. Doi directori s-au certat pe acelaşi post
Scandal vineri la Direcţia de Cultură Vrancea. Noul director numit în urma schimării şefilor deconcentratelor s-a trezit că nu-şi poate lua postul în primire. Fostul director nu a vrut nici în ruptul capului să iasă din birou pe motiv că instanţa i-a dat câştig de cauză. Nici măcar subprefectul, care a venit să-l instaleze în funcţie pe noul şef de la cultură, nu a putut opri scandalul.
Vechiul director al Direcţiei de Cultură Vrancea a fost demis în urma
ordonanţei deconcentratelor. După ce a dat în judecată Guvernul,
instanţa i-a redat funcţia, însă decizia nu este definitivă. Vineri,
subprefectul a venit să-l instaleze în funcţie pe noul director, numit
de Ministerul Culturii. Surpiză însă, fostul director nu a vrut să
cedeze biroul şi a venit cu ameninţări.
"Noi în momentul de faţă, ca şi
prefectură, am fost informaţi că instituţia este condusă de un director
coordonator conform ordnonanţei 37. Problema este în curtea Ministerului Culturii, a justiţiei, noi trebuie să respectăm legislaţia în
vigoare", a declarat subprefectul Sorin Hornea.
Noul director susţine că Ministrul Culturii înşuşi l-a trimis vineri la serviciu.
"Paleologu m-a
însărcinat, mi-a spus, te duci acolo şi te apuci de muncă. Mie îmi pare foarte rău că acest domeniu
atât de important este şi a fost condus, aşa cum a fost condus în
Vrancea", a precizat noul director, Florin Micu Iliescu.
Având în vedere că decizia de repunere în funcţie a fostului director nu a fost încă atacată, prefectură Vrancea a decis ca ambii directori să rămână pe post. Autorităţile locale spun că deciza finală va fi a Ministerului Culturii.