MENIU

Şase obiceiuri sănătoase care ne îmbolnăvesc

Foto: asizableapple.com

Nu tot ceea ce este sănătos ajută. De fapt, excesul are efecte negative chiar şi în cazul obiceiurilor sănătoase, susţin specialiştii. Somnul, protecţia solară sau igiena excesivă pot face mai mult rău decât bine.

1. Exerciţiile fizice: Corpul şi mintea noastră nu au nevoie de mai mult de 30-45 de minute, de 3-4 ori pe săptămână, de exerciţii cardio. Exerciţiile de tip aerobic sau cardio trebuie făcute o dată la două zile, alternând cu activităţi precum Yoga, Pilates, plimbări sau fitness.

2. Protecţia solară: Organismele noastre au nevoie de vitamina D pentru oase sănătoase, prevenirea bolilor şi un sistem imunitar puternic. Singura modalitate pentru a ne asigura că avem vitamina D în organism este prin expunerea la soare. Speciaştii recomandă astfel să nu exagerăm cu aplicarea loţiunilor cu factor de protecţie solară. Atunci când mergem la piscină sau la mare, şi stăm la soare mai mult de 20 minute, este necesar să aplicăm o  loţiune cu un SPF de cel puţin 30, însă pentru o simplă plimbare în oraş este recomandat să ne lăsăm atinşi de razele solare. Singura parte a corpului care trebuie întotdeauna protejată este faţa.

3. Săpunurile şi gelurile antibacteriene: Folosirea în exces a acestor produse slăbeşte abilitatea organismului de a lupta împotriva ''bacteriilor bune'', susţin medicii. Folosirea lor este recomandată, însă în acelaşi timp trebuie să apăm din când în când şi la săpunurile normale.

4. Somnul: O persoană are nevoie de un somn liniştit de doar opt ore pe noapte. Mai puţine ore de odihnă, sau din contră mai multe, au efecte negative asupra organismului. Fiinţele umane nu sunt programate să gândească sau să funcţioneze la parametri optimi cu mai puţin sau mai mult de 8 ore de somn pe noapte. De altfel, prea multe sau prea puţine ore de somn pot cauza balonări, confuzie, sau depresie.

5. Aerul condiţionat: Este foarte util în zilele calde şi umede de vară, însă nu este recomandat să îl folosim un timp prea îndelungat.  Aerul ''reciclat'' de aparat poate conţine bacterii, germeni şi multe particule de praf. La fiecare câteva ore, este recomandat să oprim aerul condiţionat şi să deschidem ferstrele pentru a respira aer curat. De asemenea, este foarte important să spălăm în fiecare lună filtrele de la aparatele de aer condiţionat. 

6. Produsele organice:  Fructele, legumele şi alimentele organice, nu sunt doar scumpe ci şi ''nesigure''. Astfel, multe astfel de produse pot conţine pesticide sau pot fi procesate, chiar dacă sunt comercializate în magazine specializate în produse eco sau organice. Medicii spun că nu doar produsele organice sunt sănătoase. Important este să consumăm produse cu puţine ingrediente, cu cât mai puţin zahăr (sau înlocuitori ai acestuia), sodiu sau carbohidraţi.