MENIU

Sarkozy nu a intenţionat să meargă sâmbătă la Moscova

Foto: www.chine-informations.com

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu a mers la Moscova sâmbătă, având în vedere că Uniunea Europeană a luat decizia de a nu da curs ideii unui summit pentru criza gazelor avansată de Rusia. Anunţul a fost făcut vineri de ambasada Franţei la Moscova.

Potrivit comunicatului, Franţa nu consideră că sunt reunite condiţiile pentru un astfel de summit, iar "prioritatea va rămâne reluarea livrărilor de gaz".

La Paris, ministrul de Externe francez a apreciat vineri că actuala criză a gazului dintre Kiev şi Moscova, aflată la originea unui blocaj al livrărilor către Europa, este "un contencios bilateral", în replică la tentativa Rusiei de a implica Uniunea Europeană în negocierile dintre cele două ţări.

Declaraţia venea după ce preşedintele rus Dmitri Medvedev spusese că acest conflict depăşeşte cadrul relaţiilor bilaterale dintre Moscova şi Kiev şi nu poate fi soluţionată decât cu participarea europenilor.

Comisia Europeană a apreciat vineri că negocierile prevăzute la sfârşitul săptămânii între Moscova şi Kiev sunt "ultima lor şansă" de a-şi dovedi voinţa de a soluţiona criza şi că sunt "parteneri comerciali credibili".

Nici premierul britanic Gordon Brown nu a participat sâmbătă la summitul organizat la Moscova.

Vineri, preşedintele rus Dmitri Medvedev a discutat cu premierul britanic Gordon Brown despre criza gazului , acuzând Ucraina pentru încetarea livrărilor de gaz rusesc spre ţările Uniunii Europene. Anunţul a fost făcut de Kremlin.

Discuţia a avut loc la iniţiativa lui Brown, în urma discuţiilor pe care le-a avut acesta cu preşedintele ucrainean Viktor Iuşcenko joi, la Londra. "Partea rusă a subliniat că autorităţile ucrainene continuă să blocheze ilegal accesul la sistemul ucrainean de tranzit" a gazului rusesc destinat europenilor, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Discuţia a fost în special consacrată reuniunii G20, care va fi organizată în aprilie în Marea Britanie.

Marea Britanie importă mai puţin de 2% din gazul consumat din Rusia.