Săptămâna modei de la Milano a început cu prezentarea colecţiilor de costume de baie
Vara haină de blană, toamna şi iarna, costume de baie. Este deviza creatorilor de modă care au deschis săptămâna modei de la Milano, cu o prezentare de bikini.
Costume de baie minimaliste care amintesc de uniforma marinarilor, dungi albe şi bleumarin sau varianta alb şi roşu. Asta se va purta pe plajă în vara lui 2010. Accesoriile nu trebuie să lipsească niciunei doamne care se respectă. Şi unde, decât pe malul apei s-ar potrivi mai bine cerceii atârnaţi în formă de delfin sau stea de mare? Dacă nu agreaţi modelul "marinel" designerii au prezentat la Milano şi o colecţie inspirată de cultura africană.
Costumele de baie rămân minimaliste, dar au tot felul de modele şi aplicaţii colorate: paiete, perluţe sau mărgele din sticlă. Cerceii potriviţi la o astfel de ţinută sunt cei cu pene de păsări exotice. Vreţi şi accesorii? Se recomandă un turban şi o poşetă generoasă ca să încapă la nevoie şi prosopul pentru plajă.