MENIU

Rușii au atacat Odesa cu drone iraniene. "Trebuie să readucem lumea rusă în granițele din vremea Ecaterinei a II-a"

Drone lansate de forţele ruse au lovit regiunea Odesei (sudul Ucrainei) în noaptea de marţi spre miercuri, provocând un incendiu la o facilitate de infrastructură, a declarat şeful comandamentului militar al regiunii Odesa. Pe de altă parte, preşedintele rus al Parlamentului Crimeii a recunoscut că ținta este de a readuce ținuturile istorice din nordul Mării Negre în componenţa Rusiei, ca pe vremea împărătesei Ecaterina cea Mare.

Autorităţile militare locale au precizat - potrivit AFP - că forţele ruse au utilizat în acest nou atac drone de tip Shahed-136/131, fără să facă victime umane. "Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice au fost distruse, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită", a indicat miercuri administraţia militară a districtului Odesa într-un comunicat, precizând că nu au fost raportate victime pentru moment, potrivit Reuters.

 

Serviciile de urgenţă ale statului au fost mobilizate pentru stingerea incendiilor şi limitarea pagubelor, potrivit sursei citate. "Zece din 12 drone kamikaze Shahed-136/13 au fost distruse de către soldaţii brigăzii de rachete antiaeriene din Odesa", a detaliat comandantul forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Mikola Oleşciuk.

 

Dronele Shahed-136

Dronele Shahed-136 sunt fabricate în Iran şi pot transporta o încărcătură explozivă de 35 până la 50 de kilograme. Ele sunt utilizate cu regularitate de către forţele ruse împotriva Ucrainei.

 

Preşedintele Parlamentului Crimeii, Vladimir Konstantinov, a declarat pentru Agenţia de presă RIA NOVOSTI că, după finalizarea aşa-ziei operaţiuni speciale militare ruse din Ucraina, ținuturile istorice din regiunea de nord a Mării Negre ar trebui să revină în componenţa Rusiei, așa cum a fost în perioada împărătesei Ecaterina a II-a, relatează Rador.

 

'Sunt convins de faptul că revenirea la Novorossia nu s-a încheiat aici. Trebuie să readucem Lumea rusă în granițele sale fireşti - cele la care se ajunseseră sub guvernarea Ecaterinei a II-a și ale Prințului Potemkin, care au înțeles necesitatea consolidării sudului Imperiului Rus', a declarat Konstantinov.

Odesa era o destinaţie de vacanţă privilegiată pentru mulţi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina. De atunci, Odesa a fost bombardată de nenumărate ori de către forţele ruse.

 

În ianuarie, UNESCO a înscris centrul istoric al Odesei pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol.

 

Mai multe articole despre:
odesa bombe drone razboi ucraina rusia