Românca aflată la bordul avionului dispărut deasupra Atlanticului are 33 de ani şi este din Buzău
Românca aflată în avionul dispărut de pe radare când se afla deasupra Atlanticului a fost identificată. Consulatul român din Paris a spus că este vorba de Violeta Băjenaru-Declerk, de 33 de ani, din Buzău.
Violeta Băjenaru-Declerk se întorcea de la Rio de Janeiro la Paris, dintr-o călătorie de afaceri, şi a avut neşansa să-şi ia bilet la cursa Air France.
Femeia s-a căsătorit recent cu un cetăţean francez şi n-a apucat să plece în luna de miere pentru că trebuia să încheie un proiect. Pentru asta s-a dus la Rio de Janeiro.
Românca trăia la Paris, lucra la Şcoala Superioară a Lemnului din oraşul Nantes, Franţa, unde era directorul departamentului de Relaţii Internaţionale. Ea se ocupa de programe comune cu instituţii de profil din Brazilia.
Vestea că avionul cu care urma să se întoarcă la Paris a fost dat dispărut a ajuns şi la colegii de la Şcoala din Nantes.
"Cred că înţelegeţi că în această dimineaţă sunt foarte ocupat cu familia ei, cu colaboratorii ei şi cu studenţii ei", a declarat directorul Şolii Superioare a Lemnului.
Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a afirmat că MAE are cunoştinţă că o persoană de naţionalitate română se afla la bordul avionului dispărut.
"În momentul în care aflăm de existenţa unui cetăţean dispărut sau decedat anunţăm familia prin intermediul Ministerului de Interne. Încă de aseară am anunţat familia persoanei, dar nu pot să vă confirm numele ei, aceste date fiind confidenţiale", a spus purtătorul de cuvânt al MAE.
"Până când nu vom primi acceptul familiei, nu vom da aceste date oficiale", a mai spus Şerbănescu.
În ceea ce priveşte o eventuală repatriere a trupului femeii, în cazul în care aceasta a decedat, Alin Şerbănescu a afirmat că procedurile de repatriere se declanşează la cererea familiei.
Pe aeroportul din Rio, un responsabil din celula de criză a citit lista cu naţionalităţile pasagerilor.
Autorităţile braziliene nu dau detalii despre echipaj. Din datele furnizate de pasageri la îmbarcare, a fost alcătuită următoarea listă de naţionalităţi a pasagerilor: 61 francezi, 58 brazilieni, 26 germani, nouă chinezi, nouă italieni, şase elveţieni, cinci britanici, cinci libanezi, patru unguri, trei irlandezi, trei norvegieni, trei slovaci, doi marocani, doi polonezi, doi spanioli, doi americani, un argentinian, un austriac, un belgian, un canadian, un croat, un danez, un olandez, un eston, o persoană din Gambia, un islandez, un filipinez, un român, un rus, un sud-african, un elveţian, un turc.
Compania Air France a transmis condoleanţe familiilor tuturor pasagerilor.
Avionul Airbus al Air France cu 228 de persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor în Brazilia, luni la 06.00 GMT (09.00, ora României). Ipoteza "cea mai probabilă" este că avionul Air France "a fost lovit de fulger", potrivit lui François Brousse, director de comunicare al companiei franceze.
"Exista o zonă de turbulenţe tropicale puternice. Aparatele de acest gen sunt concepute să facă faţă acestor cirsumstanţe, dar probabil că a existat o acumulare de factori", declarase mai devreme ministrul francez al ecologiei şi energiei Jean-Louis Borloo.
Avionul A330 ar fi trebuit să aterizeze la 11.10 (12.10, ora României) pe aeroportul parizian Roissy şi are la bord 216 pasageri şi 12 membri ai echipajului.
Air France a anunţat într-un comunicat că la ora 02.14 GMT a fost trimis automat un mesaj, care anunţa o pană de circuit electric.