Roche, producătorul Tamiflu, colaborează strâns cu OMS şi cu statele afectate de gripa porcină
Grupul farmaceutic elveţian Roche, care produce medicamentul antiviral Tamiflu, a confirmat că lucrează în strânsă colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi cu statele afectate de gripa porcină, transmite AFP.
"OMS a recomandat intensificarea pregătirilor pentru a face faţă unei
pandemii", a declarat directorul diviziei farmaceutice, William Burns,
citat într-un comunicat al Roche. Laboratoarele din Basel
"cooperează în strânsă colaborare cu OMS şi cu guvernele, pentru a
combate o eventuală pandemie de gripă" porcină, a subliniat el.
Grupul "intensifică pregătirile antipandemice" pentru a "garanta
disponibilitatea" medicamentului Tamiflu, eficient împotriva gripei
porcine de tip A/H1N1.
OMS "rămâne în faza de alertă patru" pe o scară cu şase nivele, a
anunţat numărul doi din organizaţie, Keiji Fukuda, subliniind că
"situaţia epidemiologică va continua să evolueze".
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat 64 de cazuri de
gripă porcină în Statele Unite, ceea ce ridică bilanţul mondial la 105
infecţii, dintre care şapte mortale în Mexic.
În februarie, laboratorul elveţian a anunţat că peste 220 de milioane
de doze de Tamiflu sunt disponibile în lume, iar statele şi
organizaţiile internaţionale şi-au suplimentat stocurile, din cauza
ameninţării gripei aviare.
Roche s-a declarat "dispus" luni să distribuie în lume trei milioane de
doze de Tamiflu, pe care le-a oferit în 2006 OMS. Acest medicamente
sunt stocate pentru organizaţie în Elveţia şi Statele Unite şi pot fi
trimise în 24 de ore.
Grupul nu a primit deocamdată o cerere OMS în acest sens, a anunţat un purtător de cuvânt al Roche.