MENIU

Roberta Anastase îi cere lui Mircea Geoană să renunţe de urgenţă la concediu

Foto: romanialibera.ro
Anastase: Sunt absolut revoltată de comportamentul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, care a ales să plece în concediu de odihnă sau de campanie

Roberta Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi, că este foarte revoltată de plecarea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în concediu, şi a făcut un apel către acesta să se întoarcă la Senat, pentru a convoca şedinţele în care să se ia în discuţie soarta cabinetului propus de Liviu Negoiţă.

"Sunt absolut revoltată de comportamentul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, care a ales ca, în această perioadă în care România are nevoie de un guvern, să plece în concediu de odihnă sau de campanie", a spus Roberta Anastase.

Preşedinta Camerei Deputaţilor l-a invitat pe Mircea Geoană să se întoarcă din concediu şi să ia decizia convocării celor două birouri permanente, astfel încât "să dăm românilor şi României ceea ce ei aşteaptă de la noi: un guvern cu capacitate de exerciţiu deplină".

"Îl invit, în acelaşi timp, pe domnul preşedinte Mircea Geoană, să fie puţin preocupat şi de soarta românilor, şi nu numai de soarta domniei sale sau a lui Marian Vanghelie", a spus Anastase.

"Îl anunţ că nici FMI şi nici criza economică nu stau pe loc pentru că dumnealui este în campanie electorală. În primul rând, este preşedinte al Senatului şi apoi candidat la funcţia de preşedinte al României, o funcţie pe care, de altfel, nu o va ocupa", a încheiat preşedinta Camerei Deputaţilor.

Luni, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că are respect democratic pentru premierul desemnat Liviu Negoiţă şi că îl învită să vină la sediul PSD să stea de vorbă, sau să vină la cabinetul său de la Senat. Numai că Geoană se află în concediu în perioada 9-11 noiembrie. În locului lui, Teodor Meleşcanu a fost desemnat să conducă Camera superioară a Parlamentului.

Citeşte şi...