MENIU

Rezultate finale Bac 2015: Liceele în care niciun elev nu a promovat ar putea fi desfiinţate

Rezultate finale Bac 2015. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că modul de derulare a examenului de Bacalaureat din unele centre de examinare îl pune în poziţia să fie nemuţumit. Conform ministrului Educaţiei, după contestaţii procentul de promovabilitatea la examenul de Bacalaureat 2015 a crescut la 67,9%. În Bucureşti, creşterea procentului de promovabilitatea după contestaţii este de 2,72%, depăşindu-se astfel pragul de 70%.

Rezultate finale Bac 2015. Sorin Cîmpeanu a precizat că regretă că au existat probleme. În judeţul Timiş, la Liceul Traian Vuia din Făget urmează să se ia decizia de a elimina 63 de elevi, în condiţiile în care în 10 săli nu s-a respectat procedura. "În una din cele 10 săli cadrele didicatice i-au sprijinin pe elevi. În paralel, la Făget, Timiş, se derulează şi o ancheta a procuraturii.

Mai este o situaţie unde este în derulare o ancheta în judeţul Neamt, la Colegiul Vasile Conta. Şi acolo s-ar putea să avem 20 de cazuri", a afirmat ministrul, adăugând că procedura permite eliminarea din examen şi ulterior afisarii rezultatelor, pana la elibarea diplomelor.

Potrivit acestuia, este regretabilă existenţa acestor cazuri.

Rezultate finale Bac 2015. Elevii s-au pregătit mai bine

Rezultate finale Bac 2015. "Rezultatele arată că elevii s-au pregătit mai bine şi îi felicit şi pe elevi şi pe profesori", a mai spus Sorin Cîmpeanu.

Anul trecut, 8,9% dintre numărul de lucrări au fost contestate, iar anul acesta procentul este de 9,45% contestaţii. Potrivit ministrului Educaţiei, în judeţul Neamş a fost îregistrat un număr foarte mare de contestaţii: 3800 de contestaţii.

Cele mai multe contestaţii au fost la Limba şi Literatura.

Rezultate finale Bac 2015. Câte 3.000 de lei pentru elevii cu media 10

Rezultate finale Bac 2015. În urma contestaţiilor, numărul elevilor care au obţinut media 10 a crescut de la 63 la 81.

Ministrul Educaţiei a mai spus că va propune săptămâna viitoare în şedinţa de Guvern ca elevii care au obţinut media 10 la Bac să fie premiaţi cu câte 3.000 de lei. De asemenea, elevii care au luat 10 la Evaluarea Naţională vor primi câte 1.000 de lei.

Rezultate finale Bac 2015. Anchetă la Vaslui

Rezultate finale Bac 2015. La Vaslui, în urma contestaţiilor, notele au fost mărite chiar şi cu 3 puncte. Legat de acest aspect, Sorin Cîmpeanu a spus că va începe o anchetă pentru a vedea ce este cu diferenţele mari de note, iar profesorii care au greşit nu vor mai avea voie să participe la corectarea lucrărilor.

Rezultate finale Bac 2015. În 55 de licee, niciun elev nu a promovat

Rezultate finale Bac 2015. La examenul de Bacalaureat 2015, 55 de licee au avut promovabilitate de 0%. "Până acum, Ministerul Educaţiei a decis diminuarea numărului de clase la liceele care au avut rezultate slabe. Luăm în considerarea desfiinţarea lor", a spus Sorin Cîmpeanu.

Dintre aceste licee unde niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat, 8 sunt licee private.

Rezultate finale Bac 2015. La examenul de Bacalaureat din acest an, s-au înscris 25.000 de elevi din promoţiile anterioare. Dinte aceştia, doar 6.000 au promovat Bac-ul.