MENIU

Resursa piscicolă din Deltă ar putea fi exploatată de persoane fizice autorizate

Foto: albumdefamilie.ro

Resursa piscicolă din Deltă ar putea fi exploatată de persoane fizice autorizate, iar vânzarea peştelui ar putea fi făcută în cadrul unei microburse ce va funcţiona în Rezervaţie, a declarat vineri guvernatorul Asociaţiei Rezervaţiei Biosfera Deltei Dunării (ARBDD), Grigore Baboianu.

"Sunt o serie de principii legate de responsabilizarea celui care exploateză resursa. Şi ne gândim ca acela care va beneficia de resursă să aibă şi responsabilitatea pazei", a precizat Baboianu.

El a adăugat că ar putea fi vorba de instituirea unei legi speciale - aflată în prezent în Parlament - prin care se pot introduce unele cote, iar acestea să poată fi vândute şi chiar moştenite.

"Resursa piscicolă va fi exploatată de persoane fizice autorizate şi se are în vedere selecţionarea unor centre de primă vânzare, fond pe care se vrea declanşarea mecanismelor de funcţiune a unei microburse a peştelui în teritoriul ARBDD", a mai spus guvernatorul Deltei. 

Şeful ARBDD a spus că legea specială care va guverna Delta Dunării va încredinţa dreptul de valorificare a resurselor din Deltă populaţiei locale. 
Pentru responsabilizarea populaţiei locale, guvernanţii vor să introducă taxa pe resursă şi paznicul fiscal la cherhanale, a explicat Baboianu în conferinţă de presă la Tulcea.

"Peştele odată adjudecat, fie va pleca la vânzare spre cel mai apropiat punct, şi mă refer la pensiuni, fie către piaţa mare. În ceea ce priveşte fiscalizarea, aceasta va fi responsabilitatea instituţiilor specializate. În acest context, cred că este nevoie de măsuri în paralel care să reducă fiscalitatea", a precizat guvernatorul ARBDD.

Propunerea sa de modificare a Ordonanţei nr. 23 din 2008 privind pescuitul, fondul piscicol şi acvacultura are la bază aplicarea prevederilor care definesc statutul Deltei Dunării în acord cu o serie de strategii şi convenţii internaţionale care stabilesc faptul că în perimetrul acestor arii protejate resursele naturale vor fi valorificate nemijlocit de populaţia locală şi în folosul acestora.

Gestionarea resursei acvatice vii din Delta Dunării va fi transferată din administrarea ANPA la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, odată cu intrarea în vigoare a noii legi privind pescuitul şi acvacultura, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele ANPA, Valentin Buksz.

Noua lege a pescuitului a fost analizată şi modificată, marţi, în Camera Deputaţilor împreună cu conducerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) şi organizaţiile profesionale din pescuit şi acvacultură, urmând să fie aprobată şi de Ministerul Mediului, iar apoi să fie votată în Plen.