Renault vrea să devină numărul unu pe piaţa maşinilor electrice, spune preşedintele grupului
Constructorul auto francez Renault a prezentat, marţi, la salonul auto de la Frankfurt patru modele de maşini electrice, obiectivul declarat al şefului grupului, Carlos Ghosn, fiind ca Renault să devină cel mai important jucător de pe această piaţă, relatează cotidianul francez La Tribune.
"Vrem să devenim în următorii ani liderul mondial în ce priveşte
maşinile cu emisii zero, reprezentând maşini 100% electrice", a
precizat Ghosn.
De altfel, şi Peugeot, unul dintre concurenţii
Renault, va prezenta la Frankfurt un model electric, realizat în
colaborare cu Mitsubishi Motors, care ar urma să fie scos pe piaţă din
2010. Mercedes va prezenta la salonul auto german trei prototipuri.
Statul francez vrea să încurajeze piaţa maşinilor electrice prin
cumpărarea a 40.000 de astfel de autovehicule, a declarat, la rândul
său, ministrul Ecologiei, Jean-Louis Borloo.
Într-un interviu acordat cotidianului La Tribune, directorul general
delegat al Renault, Patrik Pelata, anunţa că Renault nu a ieşit încă
din criză, chiar dacă situaţia actuală a grupului este satisfăcătoare
din punct de vedere al lichidităţilor.
"Avem o situaţie bună pe partea de lichidităţi, dar pentru a avea din
nou un cash-flow pozitiv în 2010 va trebui să obţinem profit", a spus
Pelata, care a adăugat că Renault şi-a redus drastic stocurile şi
creanţele.
"Totuşi, din punct de vedere al exploatării, Renault nu a ieşit încă din criză", a precizat Pelata, înainte de deschiderea în cursul acestei săptămâni a salonului auto de la Frankfurt.