Regina Marii Britanii s-a supărat pe Sarkozy
Moment de tensiune între palatele Buckingham şi Elysee. Regina Elisabeta a II-a s-a simţit ofensată că nu a fost invitată de preşedintele Franţei să participe la ceremoniile ce vor marca, la 6 iunie, împlinirea a 65 de ani de la debarcarea forţelor aliate în Normandia. Cel puţin, aşa susţine ziarul britanic Daily Mail.
"Mânie la Palatul Buckingham", titrează cotidianul un comentariu de pe prima pagină. Supărarea suveranei britanice pare cu atât mai mare cu cât Nicolas Sarkozy l-a invitat la ceremonie pe premierul Gordon Brown. Oaspetele de onoare va fi însă preşedintele american Barack Obama.
Întâlnirea are o accentuată valoare simbolică a prieteniei franco-americane, la şase luni de la inaugurarea mandatului liderului de la Casa Albă. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez a declarat că, evident, regina Marii Britanii este binevenită la manifestări, dar invitaţia a fost adresată guvernului britanic şi acestuia îi revenea rolul de a desemna nivelul de reprezentare a ţării sale la eveniment.
Mai multe articole despre:
Sarkozy
aniversare
preşedinte
regina
elisabeta
invitaţie
Buckingham
supărare