MENIU

Răzvan Lucescu, prezentat oficial la echipa naţională

Foto: NewsIn
R.Lucescu: Dacă tata se va sfătui cu mine în privinţa Şahtiorului, mă voi sfătu şi eu cu el pentru naţională

Noul selecţioner al României, Răzvan Lucescu, a susţinut o conferinţă de presă, în care a fost prezentat de către FRF. La conferinţă a participat şi directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu.

Noul selecţioner al echipei naţionale a României, Răzvan Lucescu, a semnat o înţelegere cu FRF valabilă pe doi ani şi jumătate, iar tehnicianul va avea un salariu de 250.000 de euro pe an, în contract fiind stipulat şi un bonus de calificare la CE din 2012 în valoare de 300.000 de euro.

"Răzvan Lucescu va fi selecţionerul echipei naţionale pe o perioadă de 2 ani şi jumătate şi are ca obiectiv calificarea la Campionatul European din 2012. Valoarea totală a contractului său este de 600.000 de euro. El va lua 250.000 de euro pe an şi mai are trecut un bonus de calificare la turneul final în valoare de 300.000 de euro. Totuşi, nu sumele sunt importante, ci faptul că am reuşit să găsim antrenorul potrivit. Cred că salariul este decent pentru România. Şi dacă dai mai mulţi bani, nu ai garanţia că obţii performanţă", a spus Lupescu.

"Ghencea e un stadion care oferă toate condiţiile pentru performanţă şi ar fi un atu pentru tricolori. Totuşi, la un meci cu Insulele Feroe trebuie să te duci în provincie pentru că acolo o să vină lume mai multă. Locurile de disputare vor fi stabilite şi împreună cu FRF. Am putea face ca Italia sau Germania care merg prin toată ţara, rămâne de văzut", a spus Lucescu.

Acesta a adăugat că nu are niciun fel de preoblemă cu Steaua sau cu jucătorii săi, iar în ceea ce-l priveşte pe Mirel Rădoi, fostul căpitan al roş-albaştrilor, a spus: "Este un jucător valoros cu care mi-am dorit mai demult să colaborez".

Răzvan Lucescu a dezvăluit că el va decide cine va fi căpitanul tricolorilor şi are deja o idee formată, însă nu vrea să vorbească mai mult până nu discută şi cu jucătorii. Antrenorul vrea să joace într-un sistem 4-4-2, care se poate transforma şi în 4-2-3-1, dar consideră că sistemul cel mai bun "este cel care îţi aduce victoria".

"În funcţie de calendar vom căuta să facem trialuri, să organizăm şi unele turnee pentru jucători mai tineri. Trebuie să vedem cum se comportă în meciuri internaţionale, pentru că acestea sunt total diferite faţă de cele din campionatul intern. Am încredere în potenţialul fotbalului românesc, chiar dacă în ultimul timp au fost unele probleme. Pentru selecţie  va trebui să ţin cont de experienţă, de forma de moment, de modul în care jucătorii se prezintă la jocurile internaţionale şi vom vedea şi ce oferă tineretul", a mai spus Lucescu, care a adăugat că este adeptul catonamentelor scurte, dar că acestea vor fi stabilte în funcţie de jocuri.

Selecţionerul a menţionat că a fost sunat de foarte multe persoane pentru a fi felicitat, iar printre acestea s-a numărat şi fostul antrenor al Stelei şi al lui Dinamo, Walter Zenga, care i-a urat baftă şi l-a rugat să transmită că a venit şi rândul foştilor portari să realizeze performanţe ca antrenori. Întrebat dacă se va consulta cu tatăl său, Mircea Lucescu, Răzvan a spus: "Dacă el îmi va cere părerea vizavi de Şahtior, atunci mă voi consulta şi eu cu el în privinţa echipei naţionale".

Răzvan Lucescu va lucra cu secunzii Dan Apolzan, Ştefan Iovan şi încearcă să îl convingă şi pe Bogdan Stelea să se alăture staff-ului său. De asemenea, fostul goal-keeper a spus că are nevoie de un antrenor pentru portari.


 

 

 

Mai multe articole despre:
Răzvan Lucescu Ionuţ Lupescu