MENIU

Razie a poliţiştilor craioveni soldată cu peste 100 de amezi şi capturi de arme

Foto: RTV

Peste 260 de poliţişti craioveni au scotocit, vineri noapte, prin Craiova, după persoanele aflate în evidenţele Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj asupra cărora existau date că au comis mai multe infracţiuni.

Alături de ofiţerii şi agenţii de ordine publică ai IPJ Dolj, în acţiune au fost angrenaţi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova, inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Craiova, comisari din cadrul Gărzii Financiare Dolj şi agenţi ai Poliţiei Comunitare.

"Pe perioada desfăşurării raziei au fost constatate 44 de infracţiuni şi au fost identificate 38 de persoane în sarcina cărora s-a stabilit comiterea de fapte de natură penală. De asemenea, pentru ilegalităţile constatate, poliţiştii au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare s-a ridicat la suma de 32.590 lei", a precizat subocmisarul Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice cu confiscat nouă puşti cu aer comprimat, o armă letală de vânătoare şi un pistol cu bile de cauciuc, precum şi muniţie aferentă, toate deţinute sau folosite cu încălcarea prevederilor legale ce reglementează regimul armelor şi muniţiilor.

Cadrele Serviciului de Investigarea Fraudelor Dolj au descins, vineri noaptea, în locuinţa unui craiovean, în vârstă de 37 ani, unde au fost găsite mai multe documente şi înscrisuri falsificate, care au fost sau urmau să fie utilizate pentru obţinerea în mod fraudulos de credite de la diferite unităţi bancare. "Din analiza documentelor găsite, coroborate cu alte date şi probe, a rezultat faptul că persoana în cauză a racolat aproximativ 15 persoane, pe care, în schimbul unui procent de 10-20% din sumele obţinute, le-a determinat să utilizeze documente falsificate pentru obţinerea de credite bancare", a mai precizat subcomisarul Adrian Căpraru. Craioveanului i-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Mai multe articole despre:
razie poliţie amendă Craiova arme infracţiuni