Raport Soros: 300 de protestatari paşnici au fost bătuţi de forţele de ordine din R. Moldova
700 de oameni au fost reţinuţi în timpul protestelor din aprilie de la Chişinău, se arată într-un raport publicat de Fundaţia Soros Moldova. Printre cei arestaţi s-au aflat şi 80 de minori.
Raportul Fundaţiei Soros susţine că poliţiştii moldoveni au bătut şi au supus la rele tratamente 300 de protestatari paşnici din cei 700, reţinuţi pe 7 şi 8 aprilie.
Potrivit documentului menţionat, ţinta forţelor de ordine au fost tinerii. Este şi cazul unui băiat de 14 ani, arestat în timp ce căsca gura la incidentele din centrul Chişinăului. Bătut pînă şi-a pierdut cunoştinţa, adolescentul s-a ales cu oasele rupte. În raport se spune că autorităţile moldoveneşti au folosit poliţişti mascaţi şi în civil şi că bătăile s-au făcut cu acordul unor persoane de rang înalt.
Fundaţia Soros susţine că forţele de ordine din Chişinău au încălcat legislaţia internaţională, pentru că au interogat suspecţi în lipsa unui avocat, iar rudele au fost anunţate cu întârziere. Raportul recomandă ca Guvernul Moldovean să identifice şi să-i tragă la răspundere rapid pe cei care au ordonat, supravegheat şi încălcat drepturile omului în timpul protestelor din aprilie.