Răpirea jurnaliştilor, Hayssam, căderea comunismului, alegerile prezidenţiale sunt câteva din temele dezbătute în editorialele de astăzi
Nu-mi imaginam atunci când am aflat că afacerea eşuată a lui Munaf va deveni o poveste atât de aproape de un final tragic şi o afacere de şi mai mari proporţii.
Şi politică, şi financiară! Abia mai târziu, când lucrurile au început să transpire, când Omar a fost scos din puşcărie şi a dispărut din ţară, mi-am dat seama că subestimasem cazul. De la aparenţa de telenovelă cu ziarişti, lucrurile au început să iasă la iveală şi să trădeze o altă anvergură. Şi caracterul de joc periculos. Şi militar, şi politic, şi financiar! Şi toţi cei care ştiau mersul lucrurilor spuneau că afacerea se va deconta abia în campania electorală. Toate avertismentele şi apropourile de mai târziu au trimis la acelaşi lucru. Apariţia stenogramei înregistrării Degeratu-Hayssam a fost semnalul de începere a ostilităţilor.
Stelian Tănase face pentru Adevărul o paralelă între patria noastră şi cea vecină în "Budapesta\' 56"
Nicio cădere de regim comunist din toamna lui 1989 nu a semănat atât de mult cu revoluţia de la Budapesta din ’56 ca prăbuşirea lui Ceauşescu. Sau, mai bine zis, cu „deschiderea procesului de transformări“ - neîncheiat nici acum când scriu. România oferă azi mai curând o imagine deprimantă. Are aspect de republică bananieră, de ţară de lumea a treia, mai aproape de republicile ex-sovietice din sudul Rusiei… Se trăieşte într-o stare de lehamite, care nu mai aminteşte prin nimic entuziasmul şi fervoarea din decembrie 1989. Instigaţi de mizeria vieţii publice, devenim fără să vrem mizantropi, indiferenţi şi cinici.
Este ultima reacţie raţională înainte de a constata exitul iluziilor noastre într-o lume ceva mai bună. Dar să ne întoarcem la ce a fost la sfârşitul lui octombrie/ începutul lui noiembrie ’56. Studenţii „au ieşit“ pentru a se solidariza cu polonezii, care doreau reforme, iar Hruşciov ameninţa să scoată tancurile din cazărmi. Tensiunea a ajuns la paroxism, iar budapestanii au înţeles, spre deosebire de alţii, un lucru simplu: de ce se întâmplă la Varşovia, Poznan şi Gdansk depinde şi soarta lor.
Silviu Sergiu vorbşte în Evenimentul Zilei despre "Trădarea cu tâlc a UDMR"
Vasile Blaga a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale parlamentului, pentru a ocupa funcţia de ministru al dezvoltării regionale.
Cu excepţia lui Bogdan Aurescu (un tehnocrat pursânge), până la închiderea ediţiei, niciun alt ministru PDL nu a reuşit performanţa de a înşela „vigilenţa” majorităţii PSD-PNL-UDMR, care s-a declarat ostilă unui executiv creat în jurul PDL.
Victoria lui Blaga a fost posibilă graţie voturilor parlamentarilor UDMR. Desigur, politicienii maghiari au negat că ar fi vorba despre o trădare. „Nu a fost un vot politic. A fost un vot personal pentru Vasile Blaga”, s-a justificat deputatul UDMR Antal Istvan.
Florin Negruţiu scrie în Gândul despre "Lupul de mare în blană de oaie"
Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, a fost o vreme când bovinele se plimbau cu limuzinele, caprinele aveau propriile emisiuni TV iar ovinele îşi ofereau trupurile lui Flutur să scrie cu ele pe dealuri numele Baciului. Cum nimeni nu mai avea vreme de el, laptele se usca în ţâţe sau, în cel mai bun caz, se dădea la porci. Revoltaţi, miţoşii îşi puseră clopul pe cap şi merseră la stăpânire, să-şi ceară dreptatea. Acolo, ce să vezi? Hărmălaie ca la piaţă: Guverne peste Guverne în Piaţa Victoriei, dar niciun ministru al Agriculturii, palavragii cu caş la gură în Piaţa Constituţiei, ziarişti precipitaţi în Piaţa Presei Libere, dar neînstare să facă mare brânză. Şi-atunci se duseră în Cotroceni, la Leu.