Radu Mazăre confirmă al treilea dosar la ANI: "Aşa scrie la hârtiuţă"
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat sâmbătă, că este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate într-un nou dosar, al treilea, pentru conflict de interese.
"Am un alt treilea dosar la ANI, fiind cercetat pentru conflict de interese. Ca atare, din două în două zile, stăm cu avocaţii şi între picături ne mai ocupăm de oraş şi de case", a spus primarul.
Mazăre a precizat că nu ştie pentru ce este cercetat. "Nu ştiu, că aşa îmi spune în hârtiuţă, doar că sunt cercetat într-un nou dosar pentru conflict de interese. Se va duce avocata luni şi o să le văd. Le-am primit aseară. Dar m-am obişnuit. Cred că nu va dori nimeni să candideze la funcţia de primar al Constanţei pentru că îţi trebuie nervi tari ca să stai din două în două zile să primeşti anchete şi cercetări şi hârtiuţe şi avocaţi", a mai susţinut edilul.
Mazăre a mai spus că acesta este al treilea dosar pe care îl are la ANI. "Am primit numai hârtiuţa că sunt cercetat a treia oară. La mai mare, poate să mă cerceteze de zece ori, nu am absolut nicio problemă", a afirmat Mazăre.
La începutul acestei luni, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 aprilie 2003 - 6 noiembrie 2003, deoarece a fost concomitent primar şi administrator al unei firme, şi riscă astfel să piardă funcţia publică. Comunicatul precizează că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a sesizat din oficiu cu privire la posibila nerespectare a regimului incompatibilităţilor. Mazăre a fost înştiinţat cu privire la verificări prin două adrese din 27 iulie 2009, respectiv 28 iulie 2009, arată comunicatul.