PSD, PNL şi UDMR s-au întâlnit pentru discuţii pe constituirea unei majorităţi \"transparente\"
Negocierile între PSD, PC, PNL şi UDMR au avut loc marţi seară. Formaţiunile politice au discutat pentru constituirea unei majorităţi \"transparente\", care să susţină un guvern cu mandat limitat, până la alegerile prezidenţiale.
Întâlnirea dintre cele trei formaţiuni politice a fost anunţată marţi, la Realitatea TV de Lazlo Borbely (UDMR) şi confirmată de purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Bogdan Niculescu Duvăz.
"Suntem de acord să discutăm şi soluţia unui guvern tehnic. Trebuie o majoritate transparentă care să-şi asume instalarea unui nou guvern. Va fi un mandat limitat în timp şi va avea ca obiectiv principal organizarea de alegeri corecte sau care să nu fie suspectate în niciun fel de a fi influenţate din punct de vedere politic de o parte sau de alta", a declarat Duvăz după o şedinţă a social-democraţilor în biroul preşedintelui Senatului, Mircea Geoană.
"Purtăm discuţii cu toate
partidele, în principal cu partidele care au votat moţiunea, dar
evident că purtăm discuţii şi cu PDL pentru a găsi o soluţie
guvernamentală propice până la sfârşitul lui decembrie, adică până la
depăşirea momentului alegerilor prezidenţiale (...) Ne întâlnim astă
seară în principiu cu PNL şi cu UDMR", a mai spus Duvăz.
Întrebat dacă PSD va accepta propunerea PNL pentru susţinerea ca
premier a lui Klaus Johannis, purtătorul de cuvânt al PSD a menţionat
că social-democraţii "nu resping nicio variantă dacă este serios
susţinută şi clar alcătuită". "Nu e vorba aici numai de un
prim-ministru, pentru că un prim-ministru tehnic sau nepolitic trebuie
să-şi asume şi un guvern de tehnocraţi, nu mai e cazul unui
prim-ministru politic(...)
Ceea ce avem ca intenţie este construirea unei majorităţi transparente,
clare, care să se ducă şi să-i spună preşedintelui: aceasta este
soluţia propusă de noi. Preşedintele va fi obligat să ţină cont dacă
există o majoritate transparentă şi clară", a mai precizat Duvăz.
Despre o întâlnire UDMR - PSD a vorbit şi Mircea Geoană. Preşedintele PSD a declarat că în acest moment prioritare sunt consultările între partide şi că o eventuală întâlnire dintre liderii acestora şi preşedintele Traian Băsescu ar fi oportună miercuri.
Geoană a adăugat că partidul pe care îl conduce a decis iniţierea consultărilor dintre partidele parlamentare. "Considerăm în aceast moment, cel mai important lucru este degajarea unui punct de vedere comun al partidelor care au susţinut această moţiune de cenzură pentru a putea ca în consultările care vor avea loc cu preşedintele Traian Băsescu să exprime un punct de vedere cât mai coerent", a mai arătat Mircea Geoană.
Şi preşedintele Traian Băsescu a chemat partidele parlamentare la negocieri marţi seară. Minorităţile naţionale sunt primul grup parlamentar care a avut discuţii cu şeful statului.
Ultimii convocaţi au fost reprezentanţii PD-L. Ei s-au aflat la discuţii cu şeful statului.
"Nu ati venit într-un moment bun dar bine aţi venit. Aş vrea să multumesc premierului Emil Boc pentru determinarea pe care a avut-o că şi-a luat răspunderea pe legi pe care nimeni nu a îndrăznit să le promoveze ]n mandatul său. Pentru ce aţi făcut, şi cu bune şi cu rele, eu vă mulţumesc mult domnule Emil Boc", a declarat Traian Băsescu la începutul discuţiilor cu reprezentanţii PD-L.
La rândul său Emil Boc i-a mulţumit şefului statului, arătând că a fost efortul întregii echipe a democrat-liberalilor.
"Vă multumesc pentru aprecierile facute. Este rezulatul efortului întregii echipe. PD-L este interesat de continuarea reformelor şi în continuare", a spus Boc.
Preşedintele Traian Băsescua afirmat că "cei care au creat această criză, acum cer stabilitate. Trebuie o acţiune politică rapidă, o decizie responsabilă", adresându-se delegaţiei PD-L.