MENIU

PROTEST în Piaţa Universităţii, din Capitală, faţă de uciderea puiului de URS

PROTEST în Capitală, faţă de uciderea puiului de URS / Foto: Ora de Sibiu

Ursulețul împușcat a scos oamenii în stradă. Peste 100 de persoane au protestat, sâmbătă seara, în Capitală, mulţi dintre ei cu ursuleţi de plus în braţe, faţă de decizia autorităţilor din Sibiu de a ucide ursul care umbla pe străzi, reclamând că nu s-a vrut tranchilizarea lui şi cerând măsurile mai clare pentru protecţia animalelor sălbatice. S-a ieşit pe străzi şi în Sibiu şi Cluj.

UPDATE 2: Manifestanţii au susţinut că "vinovaţii trebuie pedepsiţi” şi că autorităţile au vrut, de fapt, uciderea animalului, şi nu tranchilizarea acestuia.

Protestatarii au avut pancarte pe care au scris "Je suis ursuleţ”, "Stop maltratării animalelor în România”, "Dreptate pentru ursuleţ” şi "Opriţi tăierea pădurilor”.

UPDATE 1: Peste 100 de persoane s-au strâns în piaţă pentru a protesta față de uciderea puiului de urs de la Sibiu

Uciderea ursuleţului din Sibiu scoate oamenii în stradă şi în Bucureşti. Asta după ce şi sibienii au cerut demisia celor vinovaţi în stradă.

Măsuri pentru tăierea pădurilor au cerut cei mai mulţi dintre oamenii prezenţi.

"Vrem să le amintim şi celorlalţi, care nu au venit, că pădurile nu mai trebuie să fie defrişate. Urşilor le trebuie un habitat, au nevoie de o casă a lor. Noi le-o dărmăm şi ei năvălesc în oraş pentru că nu au altă opţiune. (…)Mamele lor sunt omorâte iar puii aleargă flămânzi. Defrişarea pădurilor e un pericol extrem, mai ales acum în condiţiile în care clima se schimbă dramatic.(...)Vreau pedepsirea vinovatului, dar mă interesează în mod special să le se protejeze habitatul. Deci stop defrişărilor şi puţină omenie în aplicarea legilor pentru animale.", a declarat Violeta, unul dintre protestatari.

Protestatarii susţin că vor să atragă atenţia autorităţilor, că este nevoie de o lege mai clară pentru protejarea animalelor din pădurile României.

"Nu milităm doar pentru acel ursuleţ, milităm pentru toate animalele omorâte. Orice viaţă contează. Am fost revoltată de felul cum a fost hăituit acel pui care era doar speriat, era înfometat. (…) Ar trebui să existe o lege foarte bine pusă la punct.", a declarat o altă femeie prezentă la protest.

"Cred că este şi de datoria ocoalelor silvice să hrănească animalele aflate în sălbăticie pentru că niciun animal nu coboară în oraş să vină la club, să se distreze. Vine în căutare de hrană. Câtă vreme ei în mediul lor nu primesc hrană, nu se simt confortabil, întotdeauna vom avea astfel de incidente din care, culmea, vinovat este animalul. Nu, omul este vinovat ", a mai spus o femeie.

Protest după protest la Sibiu, pentru ursul ucis! Sute de oameni ies în stradă în weekend

În Capitală, protestatarii sunt aşteptaţi la ora 17.00, în Piaţa Universităţii.

De altfel, un sfert din cei peste 20. 000 de semnatari ai unei petiţii online, prin care cer pedepsirea ucigaşilor, sunt din Bucureşti.

Sibienii sunt pe locul al doilea, dar la mare distanţă, cu aproximativ 5% din totalul semnăturilor.

Ştirea cu ursuleţul împuşcat de autorităţi a apărut şi în presa străină. A fost preluată de ABC News, Washington Post şi DailyMail.