MENIU

Producătorii au înşelat voit publicul în ceea ce priveşte ţigările light, decide justiţia americană

Foto: bloombiz.ro

O curte de apel federală americană a apreciat vineri că industria tutunului a indus deliberat în eroare fumătorii, producătorii înţelegându-se între ei să eticheteze unele ţigări drept "light", deşi erau la fel de nocive pentru sănătătate ca şi celelalte.

Curtea de Apel, care nu se pronunţă decât pe formă, nu şi pe fond, a confirmat o decizie de primă instanţă din august 2006, potrivit căreia producătorii au minţit în mod coordonat şi în cunoştinţă de cauză, timp de zeci de ani, în ceea ce priveşte efectele nocive ale ţigărilor light.

Tribunalul de primă instanţă "nu a comis nicio eroare juridică estimând că înalţii responsabili (ai industriei tutunului - n.red.) erau la curent cu falsitatea declaraţiilor lor", apreciază Curtea de Apel de la Washington.

"Curtea are suficiente probe că şefii industriei cunoşteau efectele nocive pentru sănătate ale ţigărilor, riscurile de dependenţă (...), fenomenul de compensare care face ca ţigările light să nu fie mai puţin nocive pentru fumători, ci uneori dimpotrivă", adaugă instanţa. Curtea de Apel a confirmat de asemenea decizia judecătoarei federale de la tribunalul de primă instanţă de a obliga producătorii să retragă menţiunile "înşelătoare" precum "light" sau "naturale" de pe pachetele de ţigări.

Curtea de Apel a refuzat însă să îi oblige pe pârâţi să finanţeze o campanie naţională de prevenire a fumatului. De asemenea, curtea a decis să nu amendeze producătorii cu o sumă echivalentă cu veniturile obţinute graţie înşelăciunii cu ţigările light. Dosarul va face probabil obiectul unui recurs la Curtea Supremă a Statelor Unite.

Printre companiile reclamate se numără mai mulţi producători de ţigări, printre care Philip Morris şi Reynolds, calitatea de reclamant fiind asumată de statul american.

În decembrie, Curtea Supremă decisese deja în defavoarea industriei tutunului, permiţând fumătorilor să dea în judecată direct companiile pentru înşelătorie, eticheta light fiind prezentată drept mai puţin nocive pentru sănătate. Decizia a deschis calea spre mii de procese şi milioane de dolari despăgubiri plătite de industria tutunului.

De aproximativ zece ani, industria tutunului din Statele Unite se confruntă cu o serie de procese în care este acuzată că a minţit publicul în legătură cu riscurile pe care le presupune fumatul.

Mai multe articole despre:
SUA sănătate tutun