MENIU

Procurorii DIICOT au intrat în grevă, începând de miercuri

foto: awareness.com

Procurorii DIICOT au intrat în grevă, începând de miercuri, nemulţumiţi fiind de subfinanţarea sistemului judiciar şi de politica salarială în privinţa justiţiei, în raport cu politica susţinută pentru celelalte două puteri ale statului.Procurorii vor asigura doar urgenţele care implică infracţiuni flagrante.

"Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul auxiliar de specialitate şi celelalte categorii de salariaţi înţelegem să ne însuşim şi să susţinem protestul judecătorilor şi procurorilor, în legătură cu politica salarială promovată de Guvern, sens în care, începând cu data de 2 septembrie 2009, întrerupem activitatea specifică acestei instituţii, cu excepţia cauzelor care reclamă urgenţă: luarea, menţinerea şi prelungirea măsurilor preventive; cauzele care implică infracţiuni flagrante; participarea la şedinţele de judecată în dosare de acest gen, precum şi solicitarea de măsuri procesuale care necesită autorizarea judecătorului", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Astfel, DIICOT sistează  programul de lucru cu publicul, începând din 2 septembrie, iar accesul la arhivă se va face numai pentru studierea dosarelor privind măsurile preventive.

Procurorii DIICOT susţin că au început protestele, din cauză că sistemul judiciar este subfinanţat, "sub aspectul resurselor umane şi materiale alocate instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, neţinându-se seama de complexitatea funcţiei de judecător şi de procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii, ceea ce împiedică buna desfăşurare a activităţilor specifice şi ne lezează  independenţa şi imparţialitatea".

DIICOT consideră injustă, discriminatorie şi umilitoare politica salarială promovată de Guvern, în raport cu politica salarială pentru celelalte două puteri ale statului, considerând că îi privează pe magistraţi de o indemnizaţie corespunzătoare funcţiei de demnitate publică, garantată prin legislaţia în vigoare privind salarizarea acestei categorii profesionale.

Mai mult, susţin procurorii DIICOT în comunicatul remis NewsIn că magistraţii şi personalul auxiliar sunt singurele categorii de bugetari care, prin criteriile  instituite  prin proiectul legii, vor suferi o diminuare a drepturilor salariale, comparativ cu ceilalţi bugetari, "deşi posibilitatea de realizare a altor venituri din muncă este grevată, prin lege, de o serie de incompatibilităţi şi de interdicţii."

"În acest context, ne raliem necondiţionat acţiunilor de protest iniţiate de colegii judecători, procurori şi personalul auxiliar de la celelalte instanţe şi parchete", arată procurorii.

De cealaltă parte, reprezentanţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat  că au stabilit o adunare generală, în care să discute despre eventuale proteste.