MENIU

Procesul FNA a fost amânat, după ce mai mulţi investitori au decedat

<descriere>

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, miercuri, pentru 27 ianuarie, procesul Fondului Naţional de Acumulare, după ce mai mulţi investitori au decedat, iar moştenitorii acestora trebuie să depună acte care să ateste că le preiau drepturile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început pe 11 septembrie, judecarea recursului în dosarul FNA, după ce Curtea de Apel a luat o decizie, în acest caz, pe 3 iunie, când a menţinut pedeapsa de 8 ani închisoare pentru Ioana Maria Vlas, acuzată de înşelăciune.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, de asemenea, că Ioana Maria VLas trebuie să plătească despăgubiri civile, în solidar cu alte părţi din dosarul FNA, celor care au achiziţionat unităţi de fond în perioada 1999-2000.

Astfel, Vlas trebuie să plătească despăgubiri, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Sov Invest S.A., către părţile civile care au achiziţionat unităţi de fond în perioada februarie - 27 aprilie 1999. De asemenea, Vlas şi Nicolae Popa trebuie să plătească, în solidar, despăgubiri, către părţile civile care au achiziţionat unităţi de fond în perioada 28 aprilie 1999- 12 decembrie 1999. Buni de plată mai sunt, potrivit deciziei Curţii de Apel, SC Gelsor SRL şi Gavril Bătrân.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de către Asociaţia Naţională a Investitorilor FNA. De asemenea, a respins apelul declarat Asociaţia Naţională a Investitorilor FNA, deoarece a fost formulat prea târziu. Apelurile formulate de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor au fost respinse ca nefondate.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în data de 7 aprilie 2008, judecarea în libertate a Ioanei Maria Vlas în dosarul FNA. Ca urmare a acestei decizii, Vlas a părăsit arestul Direcţiei Cercetări Penale a IGP în aceeaşi zi, după ce a stat cinci ani după gratii.

În acest dosar, Ioana Maria Vlas este acuzată de înşelăciune pentru că, în calitate de preşedinte al SOV Invest, în perioadele 1 aprilie - 1 decembrie 1999 şi 1 martie - 20 aprilie 2000, ar fi indus şi menţinut în eroare 13.200 de investitori la FNA, cărora le-ar fi pricinuit o pagubă de peste 25 de miliarde de lei. Vlas ar fi redactat şi semnat, în intervalele de timp de mai sus, 28 de raportări fictive referitoare la valoarea unităţii de fond, pe care le-ar fi comunicat Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi le-ar fi adus la cunoştinţă investitorilor, prin mass-media.

FNA a fost înfiinţat de SOV Invest la începutul anului 1999 şi s-a prăbuşit odată cu Fondul Naţional de Investiţii (FNI), în mai 2000.

Mai multe articole despre:
proces dosar Curtea de Apel FNA Ioana Maria Vlas SOV