Problemele bolnavilor mintal spitalizaţi în România, sintetizate într-un raport al societăţii civile
Persoanele cu dizabilităţi mintale spitalizate în România trăiesc în condiţii de igienă precare şi beneficiază de drepturile lor într-o mică măsură, potrivit unui raport realizat de două organizaţii neguvernamentale - Liga Română pentru Sănătate Mintală şi Centrul de Resurse Juridice.
Spitalele de psihiatrie şi unităţile medico-sociale pentru persoanele cu dizabilităţi mintale sunt departe de a îndeplini condiţiile decente de viaţă şi tratament, iar personalul spitalelor le cunoaşte într-o mică măsură drepturile, potrivit raportului privind respectarea depturilor şi libertăţilor persoanelor aflate în instituţii medico-sociale pentru persoane cu dizabilităţi mintale.
Există instituţii
care se confruntă cu probleme de supraaglomerare (cum ar fi spitalele
din Turceni, Drăgoeşti şi Târnăveni), cu precaritatea condiţiilor
igienico-sanitare (unitatea socio-medicală din Găneşti, spitalul
municipal din Sighetu Marmaţiei, secţia exterioară de psihiatrie din
Gura Văii - Mehedinţi), menţinerea secţiilor închise şi oferirea unei
alimentaţii sărace (spitalele din Brăila, Găneşti, Dumbrăveni).
O altă constatare inclusă în raport este aceea că există, încă, o rată
crescută a deceselor în unele dintre spitalele de psihiatrie
monitorizate şi că nu sunt respectate procedurile cu privire la
decesele apărute în instituţiile în care se află persoane private de
libertate.
În ceea ce priveşte cunoaşterea şi respectarea drepturilor acestor
pacienţi de către personalul medical, mai sunt încă multe lucruri de
făcut, au spus reprezentanţii societăţii civile. Astfel, în multe unităţi,
dreptul pacienţilor de a formula plângeri este tratat cu
superficialitate, neexistând proceduri clare şi aduse la cunoştinţa
pacienţilor atunci când aceştia doresc sa reclame tratamentele la care
sunt supuşi. Dreptul de a reclama tratamentele este prevăzut în
articolul 51 din Constituţie, în Ordonanţa Guvernului privind
reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, precum şi în
Norma de aplicarea Legii sănătăţii mintale.
De asemenea, sunt puţin cunoscute procedurile internării nevoluntare a
pacienţilor cu tulburări psihice, care implică obţinerea de la aceştia
a acordului la internare, diagnostic şi tratament. Şi în privinţa
măsurilor de contenţionare (legare) sau de izolare a pacienţilor,
responsabililii instituţiilor medico-sanitare dau dovadă de
necunoaştere sau de ignorare a prevederilor legale. Foarte puţine
eforturi sunt realizate în sensul implicării pacienţilor în servicii de
ergoterapie şi terapie ocupaţională şi există semne de întrebare cu
privire la tratamentul medicamentos utilizat şi aplicarea terapiei prin
electroşocuri în unele dintre institutiile vizitate. În plus, unele
spitale se confruntă şi cu deficit de personal.
Raportul a fost realizat în urma a peste 30 de vizite neanunţate în 16 instituţii medico-sociale pentru persoane cu probleme de sănătate mintală şi dizabilităţi intelectuale din 15 judeţe, în perioada martie-septembrie 2009.