Primarul din Miercurea Ciuc: România nu poate fi liberă până ce secuii nu vor avea autonomie
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a declarat astăzi, cu ocazia comemorării înăbuşirii Revoluţiei Ungare din 1956, că România nu poate fi liberă până ce secuii nu vor avea autonomie.
"Prezentul nu valorează nimic, dacă nu gândim acelaşi lucru despre el. Gândul nu valorează nimic, dacă nu-l spunem. Fraza împletită din cuvinte, idealul, visul, nu valorează nimic, dacă nu credem în el. Pentru noi prezentul, cuvântul, sentimentul, ideea, când vorbim despre libertate, înseamnă acelaşi lucru deja de câteva secole. Pentru noi înseamnă acelaşi lucru, cu toate că aproape de un secol suntem nevoiţi să trăim într-o ţară unde majoritatea a obţinut pădure, însuşindu-şi-o pe a noastră. Majoritatea a obţinut case, evacuându-ne pe noi, sub pretextul naţionalizării, după care s-a mutat în ele. Majoritatea a obţinut serviciu, mutându-se aici. Majoritatea a obţinut libertatea, încercând să însuşească în mod curent libertatea nostră. Dar şi în aceste condiţii existăm, deoarece nu au putut şi nu o să poată să ne ia gândurile, ideile şi credinţa. (...) Majoritatea nu poate fi liberă în ţara asta, până ce aspiră la libertatea noastră. Ţara asta nu poate să fie liberă, până ce noi nu vom avea autonomie, până ce nu proprii noştri oameni ne conduc spre viitorul imaginat împreună. (...) Nu de aceea ne aflăm la câte o festivitate să ne facem simţite prezenţa ci să exprimăm acolo, că un om, câţiva oameni nu pot face prea multe. Doar atunci ni se vor împlini idealurile, doar atunci vom avea autonomie şi liberatate deplină, dacă vom fi foarte mulţi", a declarat Raduly Robert, primarul din Miercurea Ciuc .
Participanţii la manifestările legate de aniversarea Revoluţiei Ungare, sunt chemaţi astăzi, la ora 18,30 în Piaţa Libertăţii cu torţe şi lumânări, pentru procesiune până la monumentul Gloria Victis, din faţa Consulatului General al Ungariei. În acest loc, printre alţi lideri, va lua cuvântul şi candidatul UDMR la preşedinţia României, Kelemen Hunor.
La festivităţile organizate în memoria revoluţiei ungare la Miercurea Ciuc anul trecut a participat şi preşedintele României, Traian Băsescu, şi omologul său ungar, Sólyom László. Cei doi preşedinţi s-au adresat, cu acea ocazie, celor aproximativ 7.000 de oameni adunaţi în faţa Consulatului Maghiar din Miercurea Ciuc.