Prima hotărâre a noului guvern de la Chişinău a fost abrogarea regimului de vize cu România
Prima decizie a Guvernului Filat, învestit vineri în funcţie la Chişinău, a fost abrogarea hotărârii executivului comunist de aplicare a regimului de vize cetăţenilor români.
Decizia a fost adoptată în cadrul primei şedinţe a Cabinetului Filat, care a început la ora 22.00.
Premierul Vlad Filat a declarat că decizia este una firească, "ce va înlătura o ilegalitate şi o acţiune ruşinoasă a precedentului guvern".
Hotărârea Guvernului moldovean vine să încheie procedura de abrogare a regimului de vize cu România, iniţiată în urmă cu o săptămână, printr-un decret, de preşedintele interimar al ţării, Mihai Ghimpu, preşedinte al Parlamentului.
Ghimpu a declarat la 17 septembrie, când a semnat decretul, că încă din 2006 Chişinăul a abolit printr-o lege regimul de vize cu cetăţenii UE, iar o hotărâre a fostului guvern condus de comunista Zinaida Greceanîi nu poate să anuleze legea. “Iată cum au guvernat comuniştii. Mi-e ruşine că am avut astfel de guvernare, care încă mai şi declara că doreşte integrare europeană”, a spus Mihai Ghimpu.“Reieşind din faptul că Guvernul a încălcat legea menţionată şi că România este membră a UE, am semnat decretul privind suspendarea acţiunii hotărârii Guvernului”, anunţa preşedintele interimar.
Premierul Vladimir Filat a declarat presei că abolirea regimului obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români este şi o condiţie preliminară pentru a demara procesul de negocieri cu Comisia Europeană în vederea semnării unui acord de asociere între Republica Moldova şi UE.
Regimul de vize cu România a fost introdus la 8 aprilie, când guverarea comunistă de atunci de la Chişinău a acuzat România de implicare şi organizare a protestelor postelectorale din 7 aprilie, soldate cu incendierea Parlamentului şi a Preşedinţiei.
Pe de altă parte, premierul Filat a mai spus că noul ministru de externe, Iurie Leancă, trebuie sa demareze cât mai urgent discuţiile cu Bucureştiul pentru semnarea acordurilor bilaterale şi a Convenţiei privind micul trafic la frontieră. El a mai cerut un "control al ambasadelor", precizând că nu îl interesează numele, ci profesionalismul diplomaţilor.
Postul de ambasador al R. Moldova la Bucureşti este vacant tot din perioada tensiunilor dintre Bucureşti şi Chişinău intensificate după alegerile legislative din 5 aprilie.