MENIU

Preşedintele bulgar avertizează că ţara sa ar putea fi ocolită de South Stream

Foto: RTV

Preşedintele bulgar Gheorghi Părvanov a avertizat că gazoductul South Stream ce urmează să fie construit ar putea ocoli Bulgaria, după semnarea unui acord între Rusia şi Turcia privind traseul, relatează Sofia News Agency.

"Nu ar trebui să excludem posibilitatea că, dacă vom fi ezitanţi, acest proiect ne-ar putea ocoli - ar trece prin Turcia şi Grecia şi apoi spre Italia. Astfel, Bulgaria ar fi exclusă", a explicat el.
 
El s-a referit la recentul acord dintre Rusia şi Turcia, semnat de premierul rus Vladimir Putin şi de omologul său turc săptămâna trecută, ce permite trecerea gazoductului prin apele turce.
 
Părvanov a mai spus că Bulgaria trebuie să se pregătească pentrui noi probleme în privinţa livrărilor de gaz şi că instituţiile UE din Bruxelles au fost de asemenea avertizate în legătură cu această posibilitate.
 
Liderul bulgar a menţionat şi centrala nucleară de la Belene. "Sunt sigur că proiectul pentru centrala nucleară de la Belene trebuie accelerat. Voi reaminti una dintre ideile mele: ţările vecine, ca Serbia şi Macedonia, ar trebui implicate. Liderii lor sunt de acord", a declarat Părvanov.
Mai multe articole despre:
Turcia conductă Bulgaria southstream