MENIU

Presa de miercuri a alocat spaţii generoase scandalului Ridzi

Foto: willowbend.com

Scandalul Ridzi a ajuns la faza demisiei şi a numirii unui nou ministru al Tineretului. Legat de acest caz, şeful statului a ţinut să prezinte public propria viziune despre o înţelegere murdară între presă şi politică. Presa a alocat spaţii generoase ambelor subiecte.

Ridzi a demisionat şi în câteva minute s-a găsit un înlocuitor, titrează Cotidianul, care ştie din surse PD-L că decizia fusese luată încă de luni, în Biroul Permanent. Asta de teamă că la prezidenţiale partidul va avea de suferit. Tot Cotidianul notează că Băsescu şi-a "extras" fiica din "murdăria" Ridzi. Titlul face trimitere la faptul că şeful statului a pus scandalul pe seama unei înţelegeri murdare între politică şi presă.

Un sponsor PD-L preia postul lui Ridzi, scrie şi Evenimentul Zilei pe prima pagină. Cu precizarea că Luminiţa Sorina Plăcintă a obţinut şefia Ministerului Tineretului şi Sportului ca recunoştinţă pentru sponsorizările generoase făcute către PD-L, deşi s-a înscris în partid abia în toamna lui 2008.

Ministrul Tineretului pleacă, banii nu se întorc, iar Băsescu dă cu Plăcintă după Ridzi şi îi loveşte pe moguli, scrie Gândul. Ziariştii precizează că la conducerea MTS a venit protejata lui Videanu. Ridzi a plecat! Se pregăteşte Nemirschi? Acesta e titlul articolului din România Liberă, care pune în balanţă cei 730.000 de euro cheltuiţi de Ministerul Tineretului încă nu se ştie pe ce, şi cei 500.000 de euro daţi de ministrul pesedist Nicolae Nemirschi pentru promovarea unui Program de Mediu.

Cum acoperă PD-L scandalul Ridzi, scrie Ziua, iar articolul prezintă instrucţiunile pe care membrii partidului le-ar fi primit pe e-mail la câteva minute de la demisia ministrului Tineretului. Instrucţiunile aveau ca scop aburirea electoratului şi aruncarea pisicii în ograda PSD şi PNL, mai scriu jurnaliştii de la Ziua.

Mai multe articole despre:
Băsescu scandal presă articole Ridzi