MENIU

Premierul Moldovei, declarație-șoc: „Omuleții verzi” pot ateriza și în „Piața Victoriei” de la București, dacă doresc

„Omuleții verzi” pot ateriza și în „Piața Victoriei” de la București, dacă doresc. Declarația a fost făcută de prim-ministrul, Ion Chicu, în cadrul unui interviu cu Europa Liberă.

Vorbind despre prognozele experților în securitate potrivit cărora construcția unui aeroport la Bălți ar include o serie de riscuri pentru securitatea Republicii Moldova, cum ar fi o invazie a „omuleților verzi”, Chicu a spus că aceștia dacă își propun să vină aterizează unde doresc, informează portalul deschide.md

Termenul de omuleți verzi se referă la soldați ruși mascați în uniforme armate verzi nemarcate și care poartă arme militare și echipamente moderne rusești care au apărut în timpul crizei din Ucraina din 2014. Termenul a fost folosit pentru prima dată în timpul Anexării Crimeei de către Federația Rusă, când acești soldați au ocupat și au blocat Aeroportul Internațional Simferopol, majoritatea bazelor militare din Crimeea și parlamentul din Simferopol. 

Mai multe articole despre:
premierul Moldovei declaratie-soc