Premierul a "operat" un gogoşar cu ajutorul unui robot performant
A operat un gogoşar cu ajutorul chirurgiei robotice! Premierul Emil Boc a testat inteligenţa şi eficienţa robotului Da Vinci, un mecanism de ultimă generaţie folosit în chirurgie. "Operaţia" s-a făcut pe viu, după o prelegere în toată regula din partea chirurgilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi în prezenţa ministrului Sănătăţii, Ion Bazac.
Îndrumat de profesorii Mircea Beuran, directorul Spitalului Floreasca, şi Mihai Lucan, de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj- Napoca, premierul n-a avut o deloc sarcină uşoară. A trebuit să scoată seminţele unui gogoşar, fără să distrugă leguma.
Operaţia a reuşit, însă, modest, premierul i-a lăsat loc specialistului.
Premierul Emil Boc a testat unul dintre cei doi roboţi Da Vinci din România, echipamente care se află la Floreasca şi Fundeni.