MENIU

Prefectura Argeş nu mai are bani pentru timbre judiciare

Foto: Realitatea TV

Procedura de suspendare a permiselor auto obţinute fraudulos la Piteşti este blocată. Asta pentru că Prefectura Argeş nu mai are bani să achite timbrele juridice necesare pentru trimiterea dosarelor în instanţă.

Fiecare dintre cele 380 de dosare depuse până acum la Tribunal a costat 19,5 lei, taxa judiciară de timbru. Prefectura a plătit alţi 5 lei şi pentru fiecare ordin de suspendare a permisului trimis celor suspectaţi că au obţinut fraudulos documentul. Bilanţul arată că, până acum, procedurile au costat 12.000 de lei.

Pentru trimiterea în instanţă a tuturor dosarelor considerate suspecte, ar mai fi nevoie de alţi 28.000 de lei. Bani pe care bugetul judeţului Argeş nu-i mai are. Reprezentanţii Prefecturii spun că ministrul de Interne, Dan Nica, a promis că va aloca aceste fonduri în perioada următoare.

Mai multe articole despre:
bani tribunal timbre permise auto