Prefectul de Giurgiu, criticat după ce a cerut partidelor propuneri pentru şefia secţiilor de votare
PNL şi PSD Giurgiu acuză PD-L că ar urmări "fraudarea alegerilor prezidenţiale prin controlul secţiilor de votare", anunţând că prefectul de Giurgiu a trimis tuturor partidelor politice o adresă privind propuneri de preşedinţi de secţii de votare
"Domnul Stănişteanu (Noruţ Stănişteanu, prefect de Giurgiu, n.red.), a trimis o dată adrese la primării, dar şi grupurilor de consilieri locali în funcţie de culoarea politică, să facă câte trei propuneri pentru preşedinţii secţiilor de votare. Avem copiile hârtiilor trimise. A fost o mare greşeală să solicite partidelor politice acest lucru, putea să ceară propuneri ONG-urilor, sau instituţiilor, dar nu formaţiunilor politice, iată un element de implicare politică a prefectului", a spus Mustăţea.
Senatorul liberal Vasile Mustăţea a mai declarat că PNL a decis să nu transmită propuneri de preşedinţi de secţii de votare.
"PNL a luat hotărârea să nu transmită astfel de propuneri şi i-am cerut prefectului de Giurgiu să fie postate pe site-ul instituţiei pe care o conduce toate numele preşedinţilor de secţii traşi la sorţi, astfel încât orice cetăţean să verifice dacă sunt îndeplinite toate elementele legale", a mai spus Mustăţea.
Pe de altă parte, într-un comunicat de presă transmis vineri, preşedintele PSD Giurgiu, Adrian Popescu, a reclamat aceeaşi situaţie ridicată de liberali.
"Prefectul Noruţ Stănişteanu a semnat şi transmis tuturor partidelor adresa nr. 12318/20.10.2009 pentru desemnarea preşedinţilor secţiilor de votare. Deşi prefectul anunţă desemnarea preşedinţilor prin tragere la sorţi, numele celor care vor supraveghea corectitudinea alegerilor au fost deja stabilite", se arată în comunicat.
În acelaşi document, liderul PSD Giurgiu acuză PD-L că ar fi cerut juriştilor membri de partid să îşi dea demisia, pentru a putea deveni preşedinţi de secţii de votare.
"Zilele acestea, juriştii înregimentaţi politic în PD-L au primit ordin de la centru pentru a-şi înainta demisiile din partid. Odată ajunşi independenţi, nominalizarea acestora ca preşedinţi de secţii de votare devine legală. În acest mod, propunerile primăriilor unde nu există edil membru PDL nu vor fi luate în considerare. PSD Giurgiu acuză PD-L că urmăreşte frauda electorală prin controlul tuturor secţiilor de votare", se mai arată în comunicatul PSD Giurgiu semnat de preşedintele organizaţiei judeţene Adrian Popescu.