Prefectul de Alba: Exploatarea de cupru de la Roşia Poieni poate deveni o bombă ecologică
Prefectul de Alba, Ştefan Bardan, a prezentat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, situaţia de la exploatarea de cupru de la Roşia Poieni, despre care a spus că ar putea deveni "o bombă ecologică", după ce firma care trebuia să facă procedurile de neutralizare a "denunţat" contractul cu statul.
"Acea firmă care a avut contractul de colaborare cu firma de stat CupruMin a renunţat la contract, s-a retras, nu mai fac neutralizarea. De fapt, aici avem problema. Încă la ora asta situaţia este stabilă, dar este o bombă ecologică", a precizat prefectul de Alba, Ştefan Bardan.
Bardan a fost întrerupt de premierul Emil Boc,
care a dorit să afle "cine avea obligaţia să facă lucrările astfel
încât să nu existe vreun pericol". "Până acum au facut-o Energo
Mineral, cei care au avut contractul de colaborare cu firma de stat", a
fost răspunsul prefectului, care a explicat faptul că firma a
"denunţat" contractul.
"L-a denunţat şi firma de stat. Din acest moment, este obligaţia firmei
de stat, unde acţionar este statul. Secretarul de stat Alexandru Pătruţ
a fost în judeţ. Am mers împreună, am analizat situaţia", a adăugat prefectul.