MENIU

Preda a susţinut introducerea dreptului de vot la 16 ani

Foto: NewsIn

Europarlamentarul PD-L Cristian Preda a apreciat că ar fi oportună acordarea dreptului de vot începând cu vârsta de 16 ani, pe motiv că tinerii sunt suficient de maturi pentru a-şi exprima opţiunile lor politice.

Preda argumentează că accesul neîngrădit la informaţie al tinerilor îi face capabili pe aceştia să-şi contureze opiniile politice înainte de majorat. De asemenea, democrat-liberalul susţine că ar trebui să existe o corelare a dreptului de vot cu cel la muncă. "Dacă un tânăr poate munci legal de la 16 ani, de ce n-ar putea el şi vota de la aceeaşi vârstă?", argumentează Preda într-o postare pe blogul personal. Pe lângă asta, un tânăr care munceşte devine şi contribuabil la buget, fapt ce-l îndreptăţeşte la exprimarea prin vor a opţiunilor politice.

Un alt argument invocat de Preda este tendinţa de reducere, pe plan internaţional, a vârstei minime pentru exercitarea dreptului de vot.

"Există ţări ca Austria care a redus pragul la 16 ani pentru alegerile europene, este şi simbolic acest gest, iar  în Franţa subiectul se discută. Pentru noi ar pica şi bine, am scoate pe undeva fruntea ca promotori ai unei idei", a declarat Preda.

În al treilea rând, europarlamentarul a invocat tendinţa istorică de reducere a vârstei la care o persoană îşi poate exercita drepturile electorale. Dacă în perioada interbelică, pentru Cameră se vota de la 21 de ani, iar pentru Senat de la 40, în perioada comunistă, pragul a fost uniformizat la 20, ulterior la 18 ani. Perioada postrevoluţionară nu a adus nicio schimbare în această chestiune.

Dat fiind faptul că prevederile Constituţiei menţionează expres vârsta de 18 ani, Preda a spus că subiectul trebuie abordat în cotnextul mai larg al reformei constituţionale.

"Sunt convins că o campanie pentru prezidenţiale ar trebuie să abordeze subiectul proiectelor de Constituţie. Observ că nici Mircea Geoană, nici Crin Antonescu nu vor să discute aşa ceva, dar alegerile ar trebui să genereze mari dezbateri în care astfel de probleme ar merita discutate. Dar nu numai acestea, ar trebui să dezbatem şi alte chestiuni, cum ar fi restricţiile pentru muncitorii români pe piaţa europeană a muncii", a mai spus Preda.

Mai multe articole despre:
vot Cristian Preda PD-L