MENIU

Posturile vacante din sistemul de învăţământ de stat pot fi ocupate doar în proporţie de 15%

Foto: NewsIn

Posturile din sistemul de învăţământ de stat, vacante după data intrării în vigoare a OUG privind rectificarea bugetară, pot fi ocupate doar în proporţie de 15%, deşi în varianta iniţială a actului normativ educaţia era exceptată de la aceste prevederi.

Potrivit OUG privind rectificarea bugetară, ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice se suspendă începând cu data la care intră în vigoare actul normativ. Pot fi ocupate posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor la data intrării în vigoare a OUG, precum şi cele a căror ocupare a fost deja aprobată de Guvern prin memorandum.

Prin excepţie, ordonatorii principali de credite pot aproba, "în cazuri temeinic justificate", ocuparea a maximum 15% din totalul posturilor care se vor vacanta după intrarea în vigoare a OUG, dar numai dacă se încadrează în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

"Pentru posturile din sistemul de învăţământ de stat, urmărirea încadrării în procentul de maximum 15% se realizează la nivelul întregului sistem de învăţământ de stat, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Educaţiei", se arată în textul actului normativ publicat marţi în Monitorul Oficial.

Potrivit formei iniţiale a OUG, publicată pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor cu o zi înainte de data aprobării actului normativ în Guvern, de la prevederile privind suspendarea ocupării posturilor vacante erau exceptate posturile didactice din învăţământul de stat. 

"Se exceptează de la prevederile alin.(1) ocuparea posturilor aferente activităţilor finanţate integral din venituri proprii care funcţionează în regim sezonier, precum şi a posturile didactice din învaţământul de stat", se arată în textul iniţial.