Postul Naţional TV a fost sancţionat de CNA din cauza unei prezentatoare isterice. VEZI VIDEO
CNA a sancţionat ieşirile isterice ale prezentatoarei concursului "Telepremii" difuzată pe postul Naţional TV, amendând postul de televiziune.
CNA a sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 lei postul Naţional TV, pentru că în emisiunea concursuri interactive "Telepremii", s-au încălcat prevederile art.39, alin.2 din Legea audiovizualului nr.504/2002 şi ale art. 16 din Codul de Reglementare a Conţinutului Audiovizual, privind protecţia minorilor.
De asemenea, nu s-au respectat prevederile art. 101, alin. 6 din Codul CNA, privind interzicerea difuzării emisiunilor de jocuri şi concursuri interactive înainte de orele 22:00.
Concursurile interactive nu vor mai putea fi difuzate la posturile TV din România înainte de ora 22:00, au decis, joi, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
CNA a luat acesta hotărâre după ce, în urma monitorizării concursurilor de acest tip, s-au constat mai multe nereguli, printre care neafişarea costului real al apelului telefonic pentru participare, numărul mare de persoane care plătesc apelul fără a putea intra în concurs şi chiar accesul minorilor.
Concursurile interactive, difuzate în România de posturi printre care Antena 1, Prima TV şi Naţional TV, presupun că telespectatorul să sune la un număr cu tarif special, pentru a putea intra în direct cu prezentatorul, care îi solicită să rezolve contratimp o aşa-zisă problemă de logică sau perspicacitate, cu diferite grade de dificultate.
Prezentatoarea jocurilor interactive a cerut drept la replică
Prezentatoarea jocurilor interactive pentru care postul de televiziune Naţional TV a fost amendat de CNA îşi explică atitudinea isterică. "Vreau să se ştie, că nu fac nimik ieşit din comun, nu fur, nu sparg, nu înjur, nu omor pe nimeni şi nici nu am culc cu nu ştiu acţi bărbaţi, nu sunt ultima fata de pe stradă şi nici o curva ..... sau mai stiu eu ce........", a scris prezentatoarea Adela Lupse, într-o scrisoare adresată redacţiei.