MENIU

PORTRET DE CANDIDAT: Mircea Geoană, prezidenţiabilul care vrea să-şi ia casă la Cotroceni

Mircea Geoană

A crescut cât alţii în două decenii. La nouă ani după ce părăsea Washington-ul pentru a intra în politica de la Bucureşti, Mircea Geoană bate la porţile Palatului Cotroceni. Şi are mari şanse ca acestea să i se deschidă, după cum arată sondajele.

Îi datorează ascensiunea în diplomaţie fostului ministru de Externe, Adrian Năstase. În 1991 acesta l-a numit şef al Direcţiei Afaceri Europene. Între 1993-1995 a fost purtător de cuvânt al MAE. În 1996 devine cel mai tânăr ambasador din corpul diplomatic, fiind numit reprezentantul României în SUA.

În mod surprinzător administraţia Constantinescu l-a păstrat în funcţie. Presa a speculat de-atunci pe tema unei presupuse scrisori de felicitare pe care Geoană i-ar fi trimis-o imediat după alegere, preşedintelui Emil Constantinescu. Documentul nu a apărut însă niciodată în presă, dacă el chiar a existat. Geoană nu a abandonat diplomaţia nici după întoarcerea la Bucureşti. În 2000, Mircea Geoană a intrat în politică, acceptând scaunul de ministru de Externe în guvernul PDSR condus de Adrian Năstase.

Primul eşec politic

În 2004 a înregistrat primul eşec major. Aruncat mai mult contra voinţei sale în cursa pentru Primăria Capitalei, a fost umilit de Traian Băsescu, care a câştigat din primul tur. Eşecul nu l-a descurajat. Dimpotrivă, i-a făcut chiar bine, pentru că un an mai târziu, obţinea şefia PSD, în faţa tandemului Ion Iliescu-Adrian Năstase. Şi nimeni nu-şi închipuia că cel etichetat de Iliescu într-un mod nu chiar elegant va rezista prea mult la vârf. A făcut-o însă, ce-i drept, abandonându-şi susţinătorii iniţiali – Grupul de la Cluj – printre alţii şi aducându-i de partea sa pe Marian Vanghelie sau Viorel Hrebenciuc. Reţeta pare să fi fost una de succes, partidul obţinând un scor bun la parlamentarele din noiembrie 2008 şi la europarlamentarele din iunie 2009.

Candidatura sa la prezidenţiale nu a stat nicio secundă sub semnul întrebării, chiar dacă în acest an a avut nevoie de vreo trei lansări.

Geoană, fără casă

Hazliu sau nu este faptul că Geoană nu are o casă în care să poată locui, fiind din 2000 încoace un client al locuinţelor de la RAAPPS, chiar şi atunci când nu ar mai fi avut dreptul. Situaţia s-a rezolvat anul trecut când a devenit preşedinte al Senatului. Căsătorit cu Mihaela Geoană, Geoană are doi copii şi o soacră celebră, Margareta Costea.