MENIU

Popeye Marinarul este proprietate publică de la 1 ianuarie

Foto: www.ultimatecoupons.com
Foto: www.ultimatecoupons.com

Popeye Marinarul este proprietate publică de la 1 ianuarie, odată cu expirarea drepturilor de autor asupra legendarului personaj de desene animate, informează cotidianul britanic Telegraph.

În Europa din 2009, oricine va putea să producă postere, felicitări şi tricouri şi chiar să creeze benzi desenate cu Popeye, fără să aibă nevoie de autorizaţie sau să plătească pentru folosirea mărcii. În SUA, drepturile asupra mărcii Popeye vor fi în continuare valabile, până în 2024.

Personajul Popeye şi povestea sa, în care apar iubita Olive Oyl şi personajul negativ Bluto, au fost create în 1929, de Elzie Segar, un artist din Illinois. Segar a murit în 1938, la vârsta de 43 de ani.

Mark Owen, specialist în drepturi de autor al firmei de avocatură Harbotte & Lewis a declarat că Betty Boop şi Mickey Mouse îi vor urma lui Popeye Marinarul.

Mai multe articole despre:
desene animate Marca Mickey Mouse personaj