Poliţiştii susţin că lipsa fondurilor şi a oamenilor le îngreunează acţiunile de intervenţie
Reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor au susţinut, luni, în cadrul unui protest, care a durat o oră şi jumătate, că sunt obligaţi să asigure din banii proprii necesarul pentru desfăşurarea activităţii, misiunile lor fiind îngreunate de lipsa oamenilor şi a banilor.
Aproximativ 200 de persoane au participat la protestul organizat în Piaţa Revoluţiei, care a început la ora 10 şi s-a terminat în jurul orei 11:30.
Totodată, 200 de poliţişti
de frontieră au protestat, în zona Palatului Cotroceni, faţă de lipsa
banilor din sistem, susţinând că, deşi au înţeles că şeful statului se
află în aceste zile în concediu, sunt dispuşi să continue
manifestaţiile din faţa Palatului Cotroceni, până vor fi invitaţi la
dialog.
Sindicaliştii din Piaţa Revoluţiei au reclamat guvernanţilor lipsa
fondurilor şi au cerut încadrarea de urgenţă a absolvenţilor, plata
orelor suplimentare, a chiriilor şi decontarea transportului.
Reprezentanţii Sindicatului naţional al poliţiştilor şi personalului
contractual (SNPPC) au reclamat existenţa celor 8.000 de posturi
vacante, susţinând că este necesară încadrarea de urgenţă a
absolvenţilor pentru asigurarea efectivelor necesare.
Sindicaliştii au explicat că, din cauza lipsei oamenilor, nu mai pot să
intervină prompt şi eficient pentru stoparea infracţionalităţii.
"Întrebaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă poliţiştii ar pleca acasă timp de
24 de ore", au întrebat retoric aceştia, arătând că au fost situaţii
când n-au avut resurse pentru a se deplasa în misiuni.
Plata orelor suplimentare este o altă problemă a poliţiştilor,
sindicaliştii susţinând că există 500 de ore suplimentare neplătite
numai în primele 3 luni ale anului. "Nu ne putem permite o poliţie
prost plătită", a fost un alt mesaj al reprezentanţilor sindicatelor.
"Solicităm guvernanţilor să găsească soluţii care să fie date negru pe alb, soluţii pentru asigurarea desfăşurării activităţii de către poliţişti astfel încât siguranţa cetăţenilor să nu aibă de suferit având în vedere criza", a declarat Secretarul General al Secretarului general al Poliţiştilor, Paraschiv Toader, adăugând că se mai solicită şi asigurarea tuturor dreptutrilor prevăzute de lege pentru poliţişti.
"Sosirea în activitate a absolvenţilor şcolilor de poliţie şi a Acdemiei de Poliţie, întrucât avem peste 8.000 de funcţii nebugetate, iar poliţiştii trebuie să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile în care nu se pot plăti orele suplimentare şi nici nu poate fi acordat timp liber", este o altă chestiune foarte importantă pentru desfăşurarea activităţilor poliţiştilor, a mai adăugat Toader.
Paraschiv a precizat că se aştepta la o participare de aproximativ 500
de poliţişti, dar că cei mai mulţi au fost chemaţi la pregătire
profesională, şedinţe sau au fost avertizaţi să nu participe la
protest. Referitor la legea unică a salarizării, Toader Paraschiv a
declarat că speră să fie dată aşa cum s-a negociat cu
guvernanţii.
În timpul protestului, pe
Calea Victoriei a trecut o coloană oficială, lucru care i-a agitat pe
sindicalişti, reprezentanţii lor susţinând că aceasta este încă o
dovadă că sunt ignoranţi, făcând referire la faptul că respectiva
coloană nu a oprit în dreptul locului unde erau adunaţi protestatarii.
La manifestaţie au participat şi membri ai ProLex.
Membrii Sindicatului naţional al poliţiştilor şi personalului
contractual vor protesta, din nou, marţi, în faţa Guvernului, începând
cu ora 10.