MENIU

PNL va depune astăzi moţiunea de cenzură "Marea păcăleală PDL-PSD"

Foto: RTV
Vosganian a spus că textul moţiunii este finalizat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Varujan Vosganian a anunţat astăzi, după şedinţa Biroului Politic Central, că liberalii vor depune moţiunea de cenzură, după ce vor avea o ultimă discuţie în cursul zilei cu UDMR pe această temă.

Vosganian a spus că textul moţiunii este finalizat şi că acesta subliniază "situarea actualei guvernări în afara realităţii", cu accente pe componenta de educaţie considerată de liberali "cel mai mare eşec" al politicii guvernamentale. Un alt subiect atins de moţiunea de cenzură se referă la OUG privind deconcentratele, care "politizează structurile administraţiei"."Actualul Guvern agravează criza economică", a spus Vosganian, subliniind că soluţia este demiterea Cabinetului Boc.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că luni sau marţi textul moţiunii de cenzură va fi depus în Parlament.
Potrivit liderului liberal, textul este finalizat şi semnăturile sunt strânse. Antonescu a mai declarat că cele două partide politice care semnează moţiunea de cenzură au purtat discuţii şi în judeţele ţării şi că unele categorii profesionale sunt de acord cu gestul opoziţiei.