MENIU

Pisica infirmieră a impresionat o lume întreagă. Ce face mâța pentru animăluțele bolnave

O pisică neagră din Polonia nu numai că nu aduce ghinion, așa cum spun superstițioșii, ci, dimpotrivă, contribuie la alinarea suferințelor unor patrupede internate într-o clinică veterinară din orașul Bydgoszcz, relatează Huffington Post, prezentând o serie de imagini convingătoare în acest sens.

Rademenes avea o inflamație a căilor respiratorii și a fost adusă la cabinetul medical de stăpânii săi, care credeau că trebuie eutanasiată, dar doctorii au reușit să o vindece. Micuța felină a reușit apoi să impresioneze pe toată lumea întrucât a început să consoleze, în felul ei, alte animale aflate în convalescență.

Personalul clinicii a botezat-o 'Pisica infirmieră', iar pozele cu Rademenes care alintă sau doarme îmbrățișând alte pisici sau chiar și câini au strâns, în numai trei zile, peste un milion de vizualizări pe internet.

Mai multe articole despre:
pisica neagră pisica infirmiera Rademenes