MENIU

Peste 2.000 de persoane au fost arestate după protestele de la Teheran, afirmă un ONG

Foto: REALITATEA.NET

Vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale a Ligilor pentru Drepturile Omului (FIDH), Karim Lahidji, a afirmat duminică la Paris că "peste 2.000 de persoane" au fost arestate şi sunt reţinute în Iran şi că alte câteva sute sunt dispărute.

"Potrivit ultimelor noastre informaţii, peste 2.000 de persoane au fost arestate şi se află în prezent în detenţie", a declarat Lahidji, care este şi preşedintele Ligii iraniene pentru drepturile omului, cu sediul la Paris.

"Sute de persoane sunt date dispărute, acestea sunt informaţii independente care ne-au parvenit sâmbătă de la Teheran", a adăugat el.

Lahidji a precizat că informaţiile au fost adunate de filialele FIDH din Iran, în special de la familiile celor arestaţi.

Cotidianul reformator iranian Etemad afirmase în urmă cu câteva zile că cel puţin 140 de politicieni, profesori, studenţi şi jurnalişti iranieni au fost arestaţi de la începutul manifestaţiilor împotriva realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad la preşedinţie. Cotidianul a publicat o listă cu 71 de nume ai unor lideri reformatori de prim plan, jurnalişti şi reponsabili din campania candidatului Mir Hossein Moussavi, care conduce mişcarea de contestare a scrutinului. Potrivit site-ului lui Moussavi, 70 de profesori universitari şi membri ai asociaţiilor islamice de studenţi au fost arestaţi, după ce s-au întâlnit recent cu Moussavi.

Autorităţile au anunţat că au fost arestaţi doi jurnalişti străini - un iraniano-canadian şi un greco-britanic - care lucrau pentru publicaţii americane.
Mai multe articole despre:
Iran proteste Teheran