Peste 1.300 de copii au fost salvaţi de pompieri în anul 2008
Aproximativ 8.000 de persoane, dintre care peste 1.300 de copii, au fost salvate de pompieri pe parcursul anului 2008, se arată în bilanţul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare constituite în
22 de judeţe şi municipiul Bucureşti au intervenit în medie la 142 de
cazuri pe zi, fiind asistaţi peste 47.000 de adulţi şi aproape 4.000 de copii. Faţă de
aceeaşi perioadă a anului 2007, a crescut atât numărul cazurilor de
urgenţă (cu 119%), cât şi numărul persoanelor asistate (cu 116%).
În bilanţul IGSU, se arată că
incendiile s-au manifestat în procent de 62% la locuinţe şi
anexele acestora, 12% la mijloacele de transport, 7% în
industrie, 6% la acitivtăţi de servicii colective sociale şi
personale, 4% în comerţ şi 5% în alte domenii. Astfel se
înregistrează o creştere cu aproximativ 9 procente, faţă de 2007, în
segmentul mijloacelor de transport aflate în trafic.
În anul 2008, IGSU a răspuns la aproape 89.000 de situaţii de urgenţă, în medie
243 pe zi, numărul acestora majorându-se cu 65% comparativ cu
2007, în special ca urmare a creşterii solicitărilor pentru acordarea
de prim ajutor medical calificat.
Peste 85% dintre autospecialele de intervenţie ale pompierilor sunt uzate
Peste 85% dintre autospecialele de intervenţie pentru stingerea
incendiilor au durata normală de utilizare depăşită de cel puţin două
ori, se arată în bilanţul, pe 2008, al Inspectoratului General pentru
Situaţii de Urgenţă.
Potrivit
bilanţului, nici autospecialele din grupa muncă operativă nu sunt
suficiente, gradul de asigurare al acestora fiind de 56%, în
timp ce 86% din autospecialele de intervenţie sunt depăşite de
cel puţin două ori.
Totodată, la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă
se manifestă şi un deficit al încadrării de personal, doar 72,4%
dintre posturi fiind ocupate.
Bugetul total al Inspectoratului, alocat în 2008, a fost de peste un miliard de lei.