Peste 1.200 de kilograme de cocaină, descoperite în Portul Agigea
Captură record de cocaină în Portul Agigea. Poliţiştii au desoperit peste 1.200 de kilograme de cocaină. Anchetatorii au reţinut patru persoane, una dintre acestea fiind un cetăţean spaniol, care vor fi cercetate în acest caz.
Cocaina era ascunsă în cutii din lemn de cedru, care figurau oficial în documentele de transport vamal. Vameşii şi poliţiştii, care aveau informaţia despre cocaina disimulată din container încă de la descărcarea în port, au aşteptat ca marfa să fie preluată de beneficiar, o firmă din ţară.
Beneficiarul s-a prezentat, vineri, cu documentele de preluare, iar deschiderea containerului a avut loc în prezenţa vameşilor şi a poliţiştilor. Imediat după descoperirea cocainei în valoare de milioane de euro, ascunse printre pachetele cu lemn, au fost alertaţi şi procurorii.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Liviu Dragnea, a cerut şefului Poliţiei Române să-i premieze pe poliţiştii care au descoperit cele peste 1.200 de kilograme de cocaină.