MENIU

Personaje din fotbalul românesc fac bani grei şi spală sume mari prin casele de pariuri, se afirmă în presa de astăzi

Foto: mediapres.ro

Liga I DNA: arbitri corupți, pariuri bănoase

Miliardarul Cornel Penescu, patronul clubului FC Argeş, a fost arestat pentru că ar fi mituit mai mulţi arbitri cu aproximativ 125.000 de euro. Ancheta procurorilor anticorupţie ar viza şi modul în care unele personaje din fotbal câştigă bani la casele de pariuri prin măsluirea unor meciuri, relatează România Liberă. „Cooperativa", aşa cum a fost poreclit sistemul de aranjamente ale meciurilor din Liga I, este întreţinută şi de metoda desemnării arbitrilor la meciuri, care pare croită să invite la corupţie. Arbitrii nu sunt traşi la sorţi, ci o comisie de opt oameni taie şi spânzură, stabilind cine arbitrează pe cine şi făcând schimbări de ultimă oră. Şefii ei, Gheorghe Constantin şi Marcel Lică, au fost ieri luaţi la întrebări de procurori, iar biroul lui Constantin a fost sigilat, pentru a se ridica documente legate de desemnările arbitrilor la meciurile echipei FC Argeş. Procurorii lucrează la mai multe dosare penale privind acte de corupţie, operaţiuni de spălare de bani şi înşelăciuni în lumea fotbalului. Pe lângă mituirea arbitrilor, există suspiciuni că personaje din fotbal fac bani grei şi spală sume mari prin casele de pariuri, unde îşi pun banii pe rezultate stabilite dinainte, potrivit România Liberă.

Italienii şi polonezii au tăiat în carne vie

Evenimentele ce se petrec acum în fotbalul românesc sunt în întârziere faţă de ce s-a întâmplat în străinătate, unde în anii trecuţi s-au luat măsuri drastice pentru a stopa corupţia din fotbal. Cele mai cunoscute cazuri de corupţie în fotbalul european din ultimul timp au fost în Italia, Polonia şi Serbia. Acolo, pedepsele au fost drastice. Managerul general al lui Juventus Torino, Luciano Moggi, a fost suspendat 5 ani din fotbal, iar preşedintele federaţiei de fotbal din Serbia a fugit din ţară pentru a nu fi închis. În Polonia, pedepsele au fost şi mai drastice. Un fost preşedinte de la Arka Gdynia a fost condamnat la 4 ani de închisoare, el fiind considerat capul reţelei de aranjamente din campionatul polonez. Patru echipe au fost retrogradate, printre care şi Zaglebie Lubin, fosta adversară a Stelei din preliminariile Ligii Campionilor. Şi în Serbia s-au luat măsuri dure, preşedintele federaţiei din Serbia, Zvezdan Terzici, fiind nevoit să fugă din ţară pentru a scăpa de închisoare, scrie Adevărul.

Becali, ţinut în închisoare cu ajutorul armatei de avocaţi

Unele dintre argumentele pe baza cărora judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis menţinerea în arest a lui Gigi Becali au fost furnizate chiar de apărătorii acestuia, care au venit cu argumente contradictorii, dezvăluie Cotidianul. Referindu-se la faptul că unul dintre avocaţii lui Becali a susţinut că judecătorii instanţei inferioare au analizat prea în amănunt cauza dezbătută şi şi-au depăşit atribuţiile, fapt demonstrat de motivaţia amplă, specifică unei judecăţi de fond, completul de judecată al tribunalului notează: „Aceste critici urmează a fi înlăturate pornind chiar de la argumentaţia solidă adusă de cel de-al doilea apărător al inculpatului, care a învederat o multitudine de decizii CEDO în care statele au fost condamnate tocmai pentru motivări lapidare şi de ordin general, neexplicând de unde rezultă pericolul concret pentru ordinea publică şi necesitatea luării unei măsuri preventive severe, precum arestarea preventivă”.

Martor la crima miliţiei lui Voronin

Reporterii Evenimentului Zilei la Chişinău îşi continuă ancheta asupra morţii violente a lui Valeriu Boboc, tânărul despre care procuratura Republicii Moldova a lansat halucinanta variantă a „intoxicării cu un toxic necunoscut”, cu toate că pe corpul şi pe fruntea decedatului se observă răni adânci. Developat, filmul nopţii în care tânărul Valeriu Boboc şi-a pierdut viaţa se rezumă la pumni, picioare, electroşocuri, scandări jignitoare - „de încurajare” pentru intimidare - pe care forţele speciale şi poliţiştii în civil le-au împărţit manifestanţilor aflaţi pe străzi, printre care şi Valeriu Boboc. Povestea spusă de tânărul care a acceptat să vorbească despre acea noapte confirmă bănuielile părinţilor victimei conform cărora băiatul lor ar fi murit din cauza loviturilor încasate, nicidecum intoxicat; manifestanţii au fost loviţi cu pumnii şi picioarele de forţele de ordine, au fost târâţi pe asfalt, le-au fost aplicate electroşocuri şi au fost transportaţi cu maşini „camuflate” la sediile comisariatelor de poliţie.

Serviciile secrete moldoveneşti acuză familia Băsescu de implicare în revolta de la Chişinău

Un material ce poartă toate ingredientele unui raport întocmit de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) din Republica Moldova poate fi citit pe site-ul ziarului Moldova Suverană. În realitate, este poziţia neoficială a SIS şi a regimului de la Chişinău cu privire la o reţea de studenţi basarabeni aflaţi la studii în universităţi româneşti, racolaţi de SRI. Scopul acestor „spioni” ar fi unirea Moldovei cu România. SIS denunţă metodele folosite de structurile speciale româneşti. Este vorba, de fapt, despre acordarea cetăţeniei române studenţilor basarabeni în schimbul colaborării cu SRI. O figură aparte în respectivul material joacă Eugen Tomac, născut la Oziornoe, regiunea Odessa, Ucraina, fost preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni, fost consilier prezidenţial pentru relaţia cu românii de pretutindeni şi actual secretar de stat în MAE pentru relaţiile cu românii de pretutindeni. SIS pretinde că el ar fi fost racolat de SRI şi că este amantul Elenei Băsescu, fiica mai mică a preşedintelui Traian Băsescu, scrie Gardianul.

Facultăţile tolerează plagiatul

Majoritatea universităţilor de stat din România tolerează plagiatul şi nu au instrumente de control, iar performanţa academică lasă mult de dorit, arată un raport realizat de Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC), preluat de Ziua. CUC a monitorizat integritatea a 42 de universităţi de stat din totalul de 56, timp de un an, iar analiza a urmărit, în general, managementul financiar al acestora, transparenţa şi corectitudinea administrativă şi cea academică, care viza plagiatul sau avansarea pe merit a cadrelor didactice. Potrivit rezultatelor analizei, nicio universitate nu a luat cinci stele şi doar trei universităţi au obţinut patru stele: Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Şase universităţi nu au obţinut nicio stea: „Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, „Aurel Vlaicu" din Arad, SNSPA Bucureşti, „Eftimie Murgu" din Reşiţa, „Carol Davila" Bucureşti şi Universitatea de ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Ce sunt firmele dispuse să facă pentru a fenta impozitul forfetar

Firmele, de la retail şi turism până la din industria hotelieră sau cea a mobilei, pregătesc strategii pentru a evita noul impozit forfetar impus de Ministerul Finanţelor şi plănuiesc transferul activităţilor pe persoană fizică autorizată sau chiar lichidarea businessului şi mutarea lui într-o ţară cu o fiscalitate mai blândă, potrivit datelor centralizate de Business Standard. Consultanţii în afaceri spun că societăţile cu pierderi sau cu profit zero îşi vor reduce veniturile impozabile, tăind mai puţine facturi, vor raporta cifre de afaceri mai mici, iar unele dintre microîntreprinderi vor fi închise şi îşi vor transfera activitatea pe persoană fizică autorizată. Impozitul ce urmează să intre în vigoare de la 1 mai va fi plătit de către orice firmă din România, indiferent de domeniul de activitate, excepţie făcând doar societăţile din sectorul de producţie, din industrie şi agricultură. Alte metode pentru a evita impozitele, mai ales într-o perioadă de criză ce se acutizează pe zi ce trece, se referă la transferul sediului social şi al activităţii în alte ţări, precum Ungaria sau Bulgaria (ţară în care, de exemplu, cota unică este de 10%).

Băncile încep să taie timid dobânzile la credite


Băncile încep să taie timid din dobânzile la creditele în lei şi euro, tendinţă care se va generaliza pe piaţă până la sfârşitul anului, nivelul reducerii depinzând de strategia fiecărei instituţii bancare, spun analiştii. „Ieftinirea împrumuturilor nu se va vedea dintr-odată, ci treptat, până la sfârşitul anului, şi în niciun caz nu se vor mai atinge nivelurile de acum un an şi jumătate. Atunci, băncile au dat dovadă de iraţionalitate, nu numai în România, ci peste tot în lume, şi nu ar fi normal să se mai repete situaţia, chiar dacă oamenii îşi doresc credite cu dobânzi zero“, a declarat pentru Gândul Aurelian Dochia, managing partner la o firmă de consultanţă, potivit Gândul.

Adresa şi CNP-ul, la liber, pe internet

Informaţii din buletinele bucureştenilor sunt la îndemâna oricui, pe Internet. O uriaşă bază de date, care cuprinde nume, prenume, adresa şi CNP-ul fiecărui bucureştean a „scăpat" din calculatoarele celor de la Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor. Jurnalul Naţional a semnalat încă din 2005 faptul că o bază de date ce conţinea identităţile, adresele şi codurile numerice personale ale locuitorilor Capitalei a fost postată pe Internet şi că se poate încărca de pe diverse programe de file-sharing. Au trecut aproape 4 ani şi autorităţile nu au luat nici o măsură de protejare a informaţiilor despre cetăţeni. Aplicaţiile de tip file-sharing creează reţele între utilizatorii de Internet şi, în general, sunt folosite pentru a face schimb de informaţii între computerele conectate. De curând, pe aceste reţele a apărut din nou programul intitulat „Poliţie Bucureşti". Aplicaţia reprezintă o arhivă ce conţine informaţii personale despre locuitorii Bucureştiului.

Teo face afaceri cu soţia lui Copos

Grăsuţii vor cu orice chip să slăbească! Asta o arată cererea de produse „Slăbeşti mâncând”, din cofetăriile şi patiseriile Cristianei Copos. De o săptămână, patiserille şi cofetăriile Cristianei Copos au pe rafturi produsele vedetei TV Teo Trandafir şi ale medicului Gabriela Man. Pâinea, chiflele şi prăjiturile care nu îngraşă se caută „ca pâinea caldă” şi unele nu se mai găsesc pe rafturi încă de la prânz. „Cu toate că produsele sunt noi pe rafturi, unele se vând deja foarte bine”, a declarat pentru Click! şefa uneia dintre patiseriile Cristianei Copos. Vânzările într-o săptămână au ajuns la 1.300 de kilograme de pâine şi chifle şi la 500 de kilograme de prăjituri.

„Am filmat flagrantul de la Casa Fotbalului”

Reporterii Cancan au surprins cu o cameră ascunsă momentul descinderii DNA la biroul şefului arbitrilor. Mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară ai DNA, însoţiţi de procurori, au luat cu asalt sediul FRF, ieri, la ora 7.00, pentru a percheziţiona biroul preşedintelui CCA, Gheorghe Constantin. Acesta nu a fost de găsit, dar în jurul orei zece şi-a făcut apariţia la Casa Fotbalului, moment în care judiciariştii au declanşat operaţiunea de strângere a dovezilor. În acel moment, un reporter Cancan a ajuns la sediul FRF, care era împânzit de ofiţeri ai DNA. Cu toate că intrarea în incintă era interzisă, din ordinul strict al procurorilor, reporterul şi-a încercat norocul şi s-a dat drept fotbalist liber de contract care venise din provincie pentru a-şi rezolva nişte probleme. A ţinut. Nimeni nu i-a cerut să se legitimeze, nimeni nu l-a oprit.
Mai multe articole despre:
presă realitatea.net sinteza presei