Perlele unei profesoare de istorie despre Holocaust
O profesoară de istorie de la Colegiul Tehnic nr.2 din Târgul Jiu, Gorj, spune că "Holocaustul este o zi tristă, pe care nu am putut-o evita în istorie". Această declaraţie a fost făcută în faţa a zeci de elevi care asistau la un curs special pentru comemorarea Holocaustului.
Profesoara de istorie şi-a obligat elevii să se îmbrace în negru în timpul prezentării.
La finalul acesteia a fost rugată să îl descrie în câteva cuvinte pe Adolf Hitler. Profesoara a declarat că "Hitler a fost un om rău, a fost un monstru. A fost un om care spre norocul nostru, adică spre nefericirea noastră, pur şi simplu şi-a bătut joc de lume. El omora copiii în lagăre de faţă cu mama lor, adică de faţă cu mamele lui".
Şi cum aşchia nu sare departe de trunchi, elevele profesoarei spun că ele nu aveau cum să afle ceva despre Holocaust pentru că ele sunt "boboace" şi abia acum sunt în clasa a IX.