MENIU

Pensionarii au protestat nemulţumiţi că punctul de pensie nu a fost majorat la 45% din salariul mediu

Foto: NewsIn
Mii de pensionari pichetează prefecturile din ţară şi sediul Guvernului

Pensionarii au ieşit în stradă. Mii de pensionari au pichetat prefecturile din ţară şi sediul Guvernului. Ei sunt nemulţumiţi că punctul de pensie nu a fost majorat la 45% din salariul mediu pe economie de la 1 ianuarie 2009, aşa cum li s-a promis. Oamenii mai cer o lege unică a pensiei şi eliminarea pensiilor speciale.

La Galaţi, aproximativ 200 de pensionari au pichetat sediul Prefecturii, cerând în principal acordarea grupelor de muncă şi instituirea unui nou sistem de calcul al pensiilor, în funcţie de veniturile realizate în câmpul muncii.

În judeţul Mehedinţi, circa 100 de pensionari au pichetat Prefectura, la acţiune fiind prezenţi pensionarii din municipiul Drobeta Turnu Severin, dar şi reprezentanţi din mai multe localităţi ale judeţului, precum Orşova, Vânju Mare, Strehaia, Baia de Aramă, Vânători, Cujmir. Pensionarii, membrii ai mai multor sindicate din judeţ (Sindicatul Judeţean al Pensionarilor, Asociaţia Pensionarilor CFR, Expresul CFR), cât şi colaboratori de la Casa de Ajutor Reciproc şi Asociaţia Silvicultorilor, au venit cu pancarte cu mesaje cum ar fi: "Cerem un sistem de pensii şi sănătate pentru un trai decent!", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă", "Redaţi-ne liniştea şi siguranţa zilei de mâine!", "Ne vom adresa Consiliului Europei".

La Bistriţa, pensionarii care s-au adunat să picheteze Prefectura Bistriţa-Năsăud, au ieşit în stradă ca să ceară, în afară de mărirea pensiilor, şi reabilitarea termică a blocurilor din oraş.

Revendicările protestatarilor ieşeni au ajuns pe masa prefectului după ce preşedintele Asociaţiei Pensionarilor din Iaşi, Mihai Butnaru, a avut o întrevedere cu acesta. "Am stabilit cu domnul prefect să ne întâlnim în fiecare lună, începând de acum, pentru o mai bună comunicare între noi şi autorităţi. Vom organiza astfel de întâlniri în diverse localităţi din judeţ, dar şi în cartierele din municipiul Iaşi", a declarat Mihai Butnaru.

Potrivit deciziei luată de comun acord de patronatele, sindicatele şi Ministerul Muncii, punctul de pensie ar fi trebuit majorat la 45% din salariul mediu pe economie de la 1 martie.

Pensionarii ar fi urmat să primească retroactiv şi banii pe lunile ianuarie şi februarie.

Pensiile au crescut ultima oară cu 20% în octombrie anul trecut, pensiile ajungând la 620 de lei. Cele mai mici pensii din sistemul public de stat le au cei care au lucrat în agricultură. Un fost agricultor primeşte în medie o pensie de 290 de lei.

1.400.000 de oameni au pensia cuprinsă între 500 şi 750 de lei. Circa 900.000 de pensionari ridică lunar de la poştă între 200 şi 400 de lei.

Sunt şi pensionari, aproximativ 130.000 cu pensii de 2.000, până la 3.000 de lei lunar. Cei mai fericiţi ridică de la poştă peste 4.500 de lei, însă numărul lor este de ordinul sutelor.

De la 1 octombrie 2009, Guvernul a hotărât ca pensia minimă garantată să crească la 350 de lei.