MENIU

Pensiile publice ar urma să fie indexate cu inflaţia şi cu 50% din creşterea salariului mediu

Foto: republicanul.ro

Proiectul de lege a pensiilor publice prevede indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei şi cu 50% din creşterea salariului mediu, iar plafonul pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale a fost stabilit la 7 salarii medii, a declarat un oficial din Ministerul Muncii.

"Vârsta de pensionare a rămas de 65 de ani, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, iar modul de calcul al valorii punctului de pensie va avea în vedere inflaţia anuală şi creşterea salariului mediu. Totodată, am decis să creştem plafonul pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale la şapte salarii medii pe economie, pentru că nu poţi pune o persoană care câştigă 100.000 de lei să plătească 30% la bugetul de pensii", a afirmat Mihai Şeitan, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Oficialul a precizat că Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială au cerut României să urce mai rapid vârsta de pensionare la 65 de ani, respectiv mai devreme de 2030, cât prevede actualul proiect de lege, însă deocamdată nu s-a convenit nimic în acest sens.

"Reprezentanţii FMI şi cei ai Băncii Mondiale au propus ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din valoarea salariului mediu brut, ce urmează a fi indexat anual în funcţie de inflaţie, însă au înţeles că dacă s-ar calcula în acest mod vor apărea discriminări între pensiile plătite pentru aceleaşi condiţii de lucru", a susţinut Şeitan.

"Au fost de acord ca pensiile să fie indexate 100% în raport cu inflaţia şi cu 50% din creşterea salariului mediu.", a mai spus el.

Potrivit lui Şeitan, Ministerul Muncii a respins propunerea sindicatelor ce viza scăderea vârstei de pensionare a femeilor cu un an pentru fiecare copil născut, dar nu mai mult de trei ani. "Am preluat 80% din cele 150 de amendamente propuse de sindicate, însă nu am acceptat ca vârsta de pensionare să fie redusă la 63 de ani, de la 65 de ani, şi ca femeilor să li se reducă vârsta de pensionare cu un an pentru fiecare copil născut", a spus oficialul.