MENIU

Patriciu: Întreaga politică românească este căzută în mitocănie, mahalagism şi scandal

Foto: wordpress.com
D. Patriciu: Nu pot decât să sper că, după alegerile prezidenţiale, se va termina cu astfel de bâlciuri

Întreaga politică româneasă este "căzută în mitocănie, mahalagism şi scandal din cauza unor personaje al căror nume nu merită nici măcar să-l pomenim". Mai mult, România este "victima propriilor incompetenţi". Aşa arată scena politică românească, în prag de prezidenţiale, în viziunea omului de afaceri Dinu Patriciu.

"În loc să ne ocupăm de lucruri serioase, comentăm tot felul de întâmplări hazlii", a atras atenţia Patriciu, făcând referire, pe de o parte, la atitudinea de marţi a Elenei Udrea faţă de comisia parlamentară care anchetează modul în care au fost cheltuiţi banii Ministerului Turismului, şi, pe de altă parte, la solicitatea PDL-ului ca Mircea Geoană să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, atrăgând atenţia, totodată, asupra faptului că "societatea românească alunecă în absurditatea lipsei de democraţie pentru că se ocupă doar de astfel de subiecte minore".

"Mi se pare absolut inutilă, cât se poate de irelevantă, această întâmplare hazlie. Nu pot decât să sper că, după alegerile prezidenţiale, se va termina cu astfel de bâlciuri", s-a arătat optimist Dinu Patriciu. 

"Domnul preşedinte crede că ţara este muribundă pentru că o omoară alţii, iar eu spun că decidenţii politici ne conduc, tiptil-tiptil, spre cimitir, ca să nu provocăm panică, pentru că nu ştiu altceva, pentru că nu ştiu cum să ne scoată din criză. Avem tot dreptul să le cerem să scoată ţara din criză pentru că este soarta tuturor în joc, în primul rând a celor mai năpăstuiţi. Toţi avem dreptul să cerem PD-L-ului şi PSD-ului să fie competenţi. Asta, evident, depinde şi de noi, de cum îi alegem. România este victima propriilor incompetenţi. Criza este o oportunitate pentru ţări deştepte. Se pare, însă, că noi nu suntem", a concluzionat Patriciu.